149894 – 28032017 – Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, la 27 martie, următoarele acte normative:
- Proiectul de Hotărâre pentru suplimentarea obiectivelor prevăzute de Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5/2017 privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016 de către Guvernul României (PHCD 21/2017).
- Proiectul de Hotărâre privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (PHCD 22/2017).
- Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2016 pentru modificarea art.2 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate (PL-x 325/2016) – lege ordinară
- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2016 pentru modificarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (PL-x 450/2016) – lege organică
- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2017 privind prorogarea termenului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a creanţelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017 (PL-x 145/2017) – lege ordinară
- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2016 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă (PL-x 417/2016) – lege ordinară
- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2016 pentru modificarea art.51 din Ordonanţa Guvernului nr.36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei (PL-x 22/2017) – lege ordinară
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare (PL-x 461/2016) – lege ordinară
- Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României (Pl-x 127/2017) – lege constituţională
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 146/2017) – lege organică, a fost retrimis Comisiei pentru administraţie publică, în vederea întocmirii unui raport suplimentar. – PROMPT MEDIA