149443 – 06032017 – Sindicaliștii din Poliție vor picheta Ministerul Muncii în zilele de 23 și 24 martie, iar în 25 martie vor organiza un marș de protest de la Ministerul de Interne până la Guvern, a anunțat luni, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.
Până acum și-au anunțat participarea 10.000 de membri, care protestează față de nerespectarea legii și de neaplicarea corectă a salarizării în Ministerul de Interne, a spus Coarnă, la începutul discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Muncii privind proiectul Legii salarizării unitare.
Acesta a subliniat că sindicatul nu a primit un draft al proiectului de lege și că solicită respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern 1/2017, deoarece, în prezent, sporurile din MAI se raportează la salariul de bază din 2009. Potrivit acestuia, ”în poliție nu se mărește absolut nimic”, deși ultima majorare în acest sector a fost operată în 2008.
Coarnă nu vorbește însă despre salariile pe care le au ofițerii superiori și multiplele sporuri, ca să nu mai vorbim de modalitatea deosebit de avantajoasă de a ieși la pensie din acest sistem.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat la România TV că salariile până la pragul de 4.000 de lei se vor dubla, cele după pragul de 4.000 de lei se vor majora cu 45%, iar la salariile care depășesc pragul de 7.000 de lei vor fi creșteri, ”dar nu foarte mari”. Creșterile ar urma să se facă până în 2022.
Sindicatul Național al Agenților de Poliție Neamț: ”Nu mai suportam umilinta!”
Politisti, iesiti in strada si va cereti drepturile salariale!
MAI vrea sa ne pacaleasca!
Legea nr. 60/1991 – organizarea si desfasurarea adunarilor publice.
Art. 3. – Nu trebuie declarate in prealabil adunarile publice al caror scop il constituie manifestarile cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum si cele care se desfasoara in exteriorul sau in incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. in cazul in care organizatorii adunarilor publice nesupuse declararii prealabile detin indicii sau date ca desfasurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori ca ar putea sa duca la manifestari violente, au obligatia sa solicite din timp primarilor, unitatilor de jandarmi competente teritorial si politiei locale sprijin de specialitate.
Un protest pasnic in interiorul sau exteriorul institutiilor publice nu este supus niciunei declarari sau aprobari!
Putem protesta in unitatile de politie, in exteriorul lor, in timpul liber, cat vrem si cati vrem, fara sa incalcam nicio lege, ordin, etc! Impactul ar fi mai mare decat vrajelile de proteste trambitate de liderii de carton, slugi la minister!
Nu mai putem tolera!
Incepand de azi, in fiecare unitate de politie ar trebui sa protesteze, prin rotatie, politistii aflati in timpul liber! Suntem politisti, vrem sa fim respectati si salarizati pe masura riscurilor meseriei! Simplu! – PROMPT MEDIA