149602 – 14032017 – Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI cer Guvernului emiterea unei Hotărâri de Guvern prin care să prelungească plafonarea RCA cel puțin până la sfrșitul anului. Patronatele argumentează că în acest moment stabilirea unui tarif de referință sau decontarea directă nu sunt aplicate de nicio firmă de asigurări, iar noua lege RCA se află încă pe traseul de aprobare și nu va intra în vigoare până la data de 19 mai 2017, atunci când va expira perioada celor 6 luni de plafonare a tarifelor RCA.
Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), piața asigurărilor auto obligatorii a crescut și în trimestrul patru al anului 2016, în condițiile în care tarifele RCA au fost plafonate, continuând trendul ascendent din ultimii 5 ani. Astfel, volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul RCA a atins în anul 2016 un total de 4,03 miliarde lei, în creștere cu 30% față de anul precedent.
Transportatorii consideră că în absența intervenției Guvernului, Parlamentului, ASF și Consiliului Concurenței, la finalul perioadei de plafonare asiguratorii vor reveni la tarifele netransparente, prin care includeau în asigurări toate costurile de operare ale firmelor, deși aceste firme au mai multe linii de business.
Reamintim că Guvernul poate limita tarifele RCA conform Legii Concurenței 21/1996, modificată și completată în 2016, unde la art. 4, alineatul 3, este prevăzut că pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale, precum: situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.
Industria transporturilor rutiere reprezintă 5% din Produsul Intern Brut (PIB) prin cele peste 35.000 firme de transport mărfuri și persoane active, care operează aproape 200.000 de autovehicule licențiate de transport marfă de peste 3,5t și de transport persoane de peste 1+8 locuri, angajând peste 400.000 de lucrători. Aceste firme generează venituri importante la bugetul statului, prin plata accizelor, TVA, impozit pe profit sau venit și contribuții sociale. Totodată, industria de transport rutier asigură buna funcționare a întregii economii, în condițiile în care 85% din transportul de bunuri din România se realizează pe cale rutieră. Revenirea la un tarif RCA minim pentru un autocamion sau autocar de 5.000 euro la clasa B0 ar însemna condamnarea la faliment a întregii industrii de transport rutier.
Studiile unor prestigioase firme de consultanță arată că dacă în 2014, când RCA B0 pentru camioane era 1.000 euro, industria transporturilor rutiere a avut o profitabilitatea medie de 1,8%, în 2016 majorarea la 5.000 euro a RCA B0 pentru camioane, a împins industria transporturilor rutiere în pierdere, în condițiile în care nu există RCA/carte verde în nicio țară UE la valori de 5.000 euro sau chiar peste, așa cum „promit” asigurătorii din România, o creștere treptată cu explozie de tarif la finalul anului în decembrie 2017.
Lipsa desecretizării raportului Milliman poate indica grave prejudicii și infracțiuni ascunse de ASF chiar și celor care ar fi îndreptățiți să aibă acces nerestricționat la acest raport – membrii comisiilor din Parlament cărora ASF ar trebui să raporteze. Fie cifrele furnizate de firmele de asigurări sunt manipulate, iar ASF tolerează aceste aspecte și face tot posibilul să treacă sub tăcere și să mușamalizeze toate aceste practici de umflare artificială a costurilor asigurărilor obligatorii în detrimentul asiguraților persoane juridice și persoane fizice din România. Considerăm că este datoria noului Parlament și a noului Guvern să trateze cu prioritate și maximă atenție aceste aspecte, care ignorate vor conduce la noi tensiuni și la o totală lipsă de predictibilitate.
Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI solicită Guvernului României să dispună inițierea imediată a procedurilor de emitere a unei Hotărâri de Guvern pentru extinderea perioadei de plafonare tarifelor asigurărilor auto obligatorii (RCA) cel puțin până la data de 31 decembrie 2017, timp în care să fie aprobat un nou cadru legislativ pentru funcționarea optimă a pieței asigurărilor RCA, în caz contrar vor fi reluate protestele la nivel național.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților organizează marți, 14 martie, o consultare publică pe tema RCA, atât cu reprezentanții guvernului, cât și cu organizațiile neguvernamentale, pentru a evalua impactul direct sau indirect al inițiativelor legislative aflate în dezbatere.
Deputatul Leonardo Badea, președintele Comisiei, consideră că în acest fel părțile interesate de reglementarea RCA pot să-și exprime poziția, să prezinte propuneri de amendare și să-și argumenteze opiniile, astfel încât să se identifice modul în care inițiativele legislative pe marginea RCA sunt aplicabile acceptate de cei vizați. – PROMPT MEDIA