Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Parlamentarii care susțin parteneriatul civil își încalcă jurământul de credință

București: Parlamentarii care susțin parteneriatul civil își încalcă jurământul de credință

DISTRIBUIȚI

149493 – 08032017 – Partidul Forța Națională consideră că referendumul pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei ca fiind alcătuită din bărbat și femeie trebuie declanșat de urgență. ”Orice întârziere dă apă la moară celor care vor să devieze sensul căsătoriei și să inventeze parteneriate civile care sunt împotriva valorilor poporului român. Discuția despre sensul familiei trebuie clarificată urgent prin modificarea Constituției, așa cum au cerut cele trei milioane de români care au semnat în acest sens. Parteneriatul civil nu este despre drepturile omului, ci despre distrugerea familiei și despre implementarea, în România, a unui program de înstrăinare de propria identitate națională. Eforturile Bisericii Ortodoxe Române de a salva ființa națională și valorile familiei sunt admirabile și se înscriu în lupta de veacuri a BOR de a fi alături de destinul poporului român. Trăim un moment crucial pentru viitorul națiunii, lovite oricum de o scădere demografică prin care este amenințată continuitatea noastră pe aceste meleaguri. Toate forțele politice ar trebui să susțină declanșarea referendumului pentru familie. Cât despre parlamentarii care încurajează parteneriatul civil în Parlament, ei ar trebui să își amintească de faptul că au depus, cu mâna pe Biblie, un jurământ de credință față de țară și popor la preluarea mandatului, iar orice demers care vizează distrugerea familiei este o încălcare flagrantă a acestui jurământ”.

Cum pot unii aleși din Parlament, după ce au spus, la finalul jurământului, ”Așa să-mi ajute Dumnezeu” cu mâna pe Sfânta Scriptură, să susțină acum o lege a parteneriatului civil care distruge identitatea și viitorul poporului român, dar și principiile creștinătății? Parlamentarii care susțin o lege a parteneriatului civil își încalcă, de fapt, jurământul de credință și ponegresc memoria înaintașilor, consideră Mircea Găinușă, secretar general al Partidului Forța Națională. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.