Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ordonanțele emise de Cioloș cad pe capete în Parlament

București: Ordonanțele emise de Cioloș cad pe capete în Parlament

DISTRIBUIȚI

149912 – 28032017 – Grupul parlamentar al PSD a votat, în cadrul şedinţei de plen care a avut loc marţi, 28 martie a.c., pentru adoptarea proiectului de Lege privind respingerea OUG nr.14/2016 pentru modificarea art.2 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Reglementările în vigoare, referitoare la vârsta maximă a copilului până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub forma tichetelor de grădiniţă, sunt limitative şi discriminatorii. Astfel, copilul sub vârsta de 3 ani sau cel care împlineşte vârsta de 6 ani şi urmează învăţământul preşcolar, nu mai poate primi tichetul de grădiniţă, deşi participă la această formă de educaţie. De asemenea, legea care se aplică în prezent blochează accesul copiilor cu dizabilităţi ori probleme de învăţare la acest program de interes naţional, cu toate că specialiştii recomandă continuarea procesului educaţional în grădiniţă, cu depăşirea vârstei de 6 – 8 ani. Prin aceste limitări sunt afectaţi aproximativ 29.000 de copii din familii defavorizate, care ar urma să abandoneze cursurile învăţământului preşcolar, consecinţa fiind şansele mici de integrare în învăţământul gimnazial şi ulterior riscul de excluziune socială, care aduce cu sine noi probleme.

Având în vedere aceste aspect, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a sprijinit şi a votat pentru acest proiect de lege care elimină vârsta maximă până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale de grădniţă, precum şi a vârstei minime de la care se poate beneficia de acest drept.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.