149346 – 01032017 – Împlinim anul acesta 60 de ani de la începutul construcției europene. Părinții fondatori ai acesteia subliniau atunci că legătura profundă, explicativă, a existenței atât de speciale a continentului european este dată de o spiritualitate (cultură) comună. Cu toate acestea, tocmai factorul evident de coeziune a fost trecut când lent, când abrupt, într-un obscur plan secundar. Mai mult, această carență a fost explicată cu ajutorul unei formulări a marelui gânditor german Jürgen Habermas, care exprima sub forma unei utopii, într-un faimos text al său din 1992: ”Patriotismul constituțional european” ce ar fi urmat ”depășind istoria, cultura și identitățile naționale”, transformând cetățenii continentului în europeni ”autentici integrați”. Bilanțul evenimentelor recente ne îndeamnă să observăm eliminarea mult prea grăbită a transcendenței comune în paralel cu numărarea crizelor ce ne macină. Indiferent de circumstanțele politice și economice ale ultimilor cincisprezece ani, europenii nu s-au identificat statistic ca fiind „numai europeni” decât în proporție de 4%, dar „numai naționali” și eventual, „naționali și europeni” undeva între 82 – 84%. Cifrele ar trebui să ne grăiască de la sine că fără acel fundament cultural (spiritual) pus la încercare pentru stabilirea inițială a coeziunii, nu se putea naște o nouă identitate de tip european. Uitarea trecutului și a reperelor formative ale nașterii europene face astăzi ca noi, spre deosebire de americani (să nu uităm, nicio clipă, la origine Europeni!) să nu putem rosti laolaltă: „We, the people”! Esența europenității care ar fi creat „etnosimbolismul european” era tocmai zestrea noastră culturală comună. Din aceste motive, cred cu tărie că a venit momentul să întocmim laolaltă, toate institutele culturale europene, un proiect solid și funcțional de reconstrucție culturală. Iar latinitatea reprezintă componenta necesară a acestui proiect. Perspectivele creează realitatea, iar conceptele pot să se substituie acesteia. În teoria modernă a geopoliticii, cât și a relațiilor internaționale, subiectivul, construcția, emoția sau spiritualul ocupă primul plan.
Or, în acest domeniu, poate și cred că trebuie să intervină hotărâtor EUNIC, sumă încă formală a ceea ce reprezentăm separat, a culturilor naționale europene.
Proiectul ce vi-l propun, și anume Limba latină, prima instituție a Europei, nu pune deloc accentul lingvistic pe latinitate sau pe valoarea de răspândire globală a limbilor neolatine, ci pleacă de la constatarea simplă că limba latină, purtătoare asumată și instrument remarcabil de difuzare a multiplei creativități ante-fondatoare a Greciei antice, a fost cea care în timp a oferit frontierele spirituale și apoi politice continentului nostru și l-au făcut să devină, pentru multe secole, focarul de inteligență al lumii întregi, nelăsând să fie înghițit, înșfăcat de ceea ce unii lideri politici trufași numesc astăzi EURASIA. Trecutul a fost și este clar. Poate fi însă limba latină în continuare liantul unui spațiu european ce pare a fi plecat de la premisa „unitate, diversitate”? Pornită dintr-un loc obscur al unei peninsule mediteraneene acum aproape 3000 de ani, latinitatea domină lumea de astăzi nu prin forța brută sau politica de forță, ci prin forța de comunicare a culturii și a valorilor spirituale acumulate în timp. Prin prezența discretă, dar persistentă a conjugărilor sale, gramatica limbii latine a devenit matricea gândirii logice. Prezență inevitabilă și inextricabilă la fiecare pas, la fiecare gând, la fiecare expresie. Limba latină a început ca o lingua franca și a devenit limbaj subliminal universal, nu prin valoarea ei duală, ci, cum aminteam, prin logica inculcată gândirii umane. Culturile germanice sau anglo-saxone, aparent diferite de cele neolatine, se află evident sub imperiul latinității și trebuie adus aici exemplul edificator al spațiului lor educativ, spațiul cel mai performant în opinia mea și care cred că își datorează performanța și studiului neîntrerupt al limbii latine, indiferent de specificul școlilor și al formărilor profesionale. Acest spațiu educativ a pus în evidență că aproape toate științele, de la cele ale naturii, la cele umaniste și cele exacte, au un cod genetic latin. Și, pentru a veni în contemporaneitatea imediată, să spunem că 80% din terminologia primei pagini din Word este de origine latină și, pe măsură ce înaintăm în mediul virtual drag postmodernității, proporția este egalată sau întrecută. Proiectul ce vi-l propun ca etapă de evoluție a activității noastre comune mixează transcendența culturală latină cu cea de-a doua componentă esențială a culturii europene, cosmopolitismul. Atât în formulele lui antice, cât și în cele moderne – fără a mai vorbi de manifestările sale contemporane – cosmopolitismul a fost mai mult decât European, aproape Eurocentric, și nici nu avea cum să fie altfel câtă vreme cultura europeană este constitutivă lumii întregi, iar viziunea cosmopolită se dovedește a fi o forma mentis, o constantă a concepției despre lume a elitelor noastre intelectuale. De la stoicii Greciei antice la Seneca, de la cosmopolitismul implicit al credințelor iudeo-creștine la marii umaniști și artiști ai Renașterii, de la Dante și Petrarca, la Shakespeare și Cervantes, la Voltaire, Camões, Thomas Hobbes, de la Copernic, Comenius și Dimitrie Cantemir, de la Montesquieu, Kant și Goethe, la Eminescu și Petöfi, la filosofii și scriitorii din secolul XX, această concepție generoasă de acceptare a diferențelor și de deschidere către Celălalt a străbătut și a articulat spiritul European. În fața fenomenelor globale ale momentului nostru istoric ce ne hărțuiește zilnic, trebuie să aducem în prim-plan redefinirea atitudinii cosmopolite ca forță modelatoare și, alături de latinitate, ca liant coeziv European.
Iată deci, cele două mari componente ale unui proiect ce dă sens și dimensiune asocierii noastre în EUNIC, cu adevărat globală, și pe care vă propun a-l construi în următorii doi ani prin cercetare multidisciplinară, Institutul Cultural Român asumându-și să organizeze debutul dezbaterilor și aspectele lor conclusive în doi ani de zile consecutivi. Probabil va trebui să elaborăm prin atragerea Academiilor de științe ale țărilor noastre o cercetare, care să se reflecte în volume publicate în toate limbile de circulație, a ceea ce aș numi o geopolitică a latinității și care, implicit, să invite în actualul context către o nouă geopolitică a Europei. O Europă fără identitate asumată cultural nu va deveni niciodată un actor strategic sau geopolitic global. Aceasta este condiția sine qua non. Triada latinitate – identitate culturală – geopolitică este esențială și niciun element nu poate fi eliminat sau eludat.
Am convingerea fermă că reușita acestui proiect readuce cultura, ca noțiune vastă ce adună laolaltă toate elementele creativității umane multiple, la rolul pe care ea l-a ocupat în toate fazele de înflorire ale continentului nostru și ca dinamică societală obligatorie. – Radu Boroianu, președinte al ICR – PROMPT MEDIA
