149699 – 17032017 – Din perspectiva României, inclusivitatea și caracterul deschis al oricărui format de dezbatere sau de cooperare sunt esențiale pentru buna evoluție a proiectului european.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut, la 16 martie 2017, o întrevedere cu Uwe Corsepius, consilierul pentru afaceri europene al Cancelarului Angela Merkel.
Vizita are loc într-un context european dificil, marcat de discuții intense pe tema proiectelor de reformă ale Uniunii Europene, Brexit, problemele sociale și economice la nivel comunitar, crizele din vecinătatea apropiată a Uniunii Europene.
Întrevederea a prilejuit astfel un schimb de opinii substanțiale pe aceste teme de actualitate aflate pe agenda europeană, inclusiv prin raportare la rezultatele Consiliului European din 9-10 martie 2017. Cei doi oficiali au discutat în perspectiva reuniunii la nivel înalt de la Roma, din 25 martie 2017, destinată aniversării a 60 de ani de la tratatele fondatoare ale Uniunii Europene, despre viitorul proiectului european. Ministrul delegat Ana Birchall a declarat că „pentru reușita proiectului european trebuie să fim solidari, să depășim viziunile pe termen scurt și să nu cedam tentațiilor populiste. Declarația de la Roma trebuie să dea un semnal clar că statele Uniunii rămân unite și angajate să construiască o Europă puternică, incluzivă, bazată pe o viziune comună asupra viitorului și pe valori comune, astfel încât să poată fi în măsură să recâștige încrederea cetățenilor europeni. Din perspectiva României, inclusivitatea și caracterul deschis al oricărui format de dezbatere sau de cooperare sunt esențiale pentru buna evoluție a proiectului european”.
Discuțiile dintre Ana Birchall și Uwe Corsepius au avut în vedere colaborarea româno-germană și mijloacele aprofundării acesteia în procesul de reflecție pe tema reformei proiectului european, fiind abordate și alte subiectele de interes comun în domeniul afacerilor comunitare, inclusiv din perspectiva României de stat membru care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene în semestrul I 2019.
“Cooperarea româno-germană are o importanță strategică atât în plan politic, cât și în plan economic, Germania fiind principalul partener economic al României. Anul 2017 reprezintă o bornă specială în relația dintre țările noastre, fiindcă aniversăm 50 de ani de relații diplomatice România-Germania și 25 de ani de la semnarea tratatului bilateral de cooperare între România și Republica Federală Germană”, a subliniat Ana Birchall în cadrul întrevederii cu Uwe Corsepius.
În același timp, ministrul delegat Ana Birchall a subliniat faptul că România își menține poziția privind necesitatea continuării integrării europene și a politicilor și proiectelor sale de succes, mai ales Piața internă, spațiul Schengen și zona Euro, fiind esențială menținerea unei abordări integrative la nivelul UE cu evitarea fragmentarii pe criterii regionale. De asemenea, Ana Birchall a amintit importanța pe care trebuie să o păstreze politica de coeziune și politica agricolă comună în viitorul cadru financiar multianual post 2020.
Cu privire la conceptul unei Europe cu două/multiple viteze, Ana Birchall a prezentat poziția părții române, subliniind riscurile pe care o eventuală formalizare a acestui concept le comportă pentru viitorul Uniunii, în ansamblul său. ”În contextul discuțiilor cu privire la evoluția proiectului european, am transmis oficialului german că inclusivitatea și caracterul deschis al oricărui format de dezbatere sau de cooperare este esențial din perspectiva României. Este important ca proiectul european să continue să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre, nu să le adâncească”, a adăugat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
La rândul său, Uwe Corsepius, consilierul pentru afaceri europene al Cancelarului Angela Merkel, a exprimat sprijinul autorităților germane pentru pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene din 2019 și a manifestat deschidere pentru continuarea și aprofundarea dialogului pe temele importante ale agendei europene. Cei doi oficiali au stabilit să mențină un canal direct de consultări la acest nivel. – PROMPT MEDIA