149804 – 23032017 – Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leș, l-a primit miercuri, 22 martie, pe ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Osman Koray Ertaș. În cadrul întrevederii, au fost discutate situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi perspectivele intensificării cooperării în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât şi în context aliat.
În vederea consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO a fost subliniată importanţa implementării deciziilor adoptate la reuniunea miniştrilor apărării de la Bruxelles din luna februarie, cu privire la prezenţa aliată înaintată adaptată (tFP) pe segmentul sudic al flancului estic al Alianţei. De asemenea, cei doi oficiali au convenit continuarea contactelor la nivel politico-militar şi militar dintre cele două state în vederea realizării tFP pentru regiunea Mării Negre.
Ambasadorul turc a prezentat contextul regional deosebit de complicat şi provocările multiple cărora trebuie să le facă faţă Turcia şi a asigurat cu privire la angajamentul solid şi de durată al autorităţilor de la Ankara faţă de NATO şi creşterea prezenţei aliate în Marea Neagră.
Totodată, cei doi oficiali au discutat modalităţi concrete de intensificare a cooperării în domeniul apărării, în cadrul oferit de Parteneriatul Strategic dintre România şi Turcia, în domenii cum sunt exerciţii bilaterale şi multinaţionale, sprijinul reciproc şi contribuţii concrete la operaţionalizarea structurilor de comandă – control aliate de pe teritoriul celor două state, respectiv cooperarea tehnico-militară. – PROMPT MEDIA