149839 – 24032017 – Dosarul Rompetrol II – în care procurorii DIICOT anchetează rostogolirea creanţei istorice a Rompetrol de către Guvernul Năstase prin ordonanţa 118/2003 – a primit o lovitură serioasă după decizia CCR privind ordonanţa 13/2017 prin care Guvernul Grindeanu a vrut să relaxeze legislaţia penală, informează surse judiciare convergente, scrie România Curată.
Foştii miniştri Dan Ioan Popescu şi Mihai Tănăsescu ar putea să scape de acuzaţia cheie de abuz în serviciu în legătură cu emiterea ordonanţei 118/2003.
Întrebarea e dacă nu cumva – aşa cum susţin avocaţii – decizia CCR va duce la căderea întregului dosar, printr-un efect de domino, în absenţa infracţiunii de abuz în serviciu şi dacă statul va mai recupera ceva din datoria uriaşă.
Decizia CCR privind ancheta ordonanţei 13 are efecte şi asupra anchetei DIICOT privind ordonanţa 118/2003
Recenta decizie CCR privind ordonanţa 13 a stabilit că anchetatorii nu pot investiga oportunitatea şi legalitatea actelor Guvernului, adică nu pot investiga elaborarea actelor normative de către Guvern dacă nu probează infracţiuni de corupţie care să fi determinat elaborarea acestora.
“Ceea ce spune Curtea (…) este că miniştrii nu pot fi anchetaţi pentru procesul legislativ în sine, ceea ce implică de la iniţierea unui act normativ până la finalizarea lui, publicarea în Monitorul Oficial. Niciun fel de infracţiune nu este legată de acest proces legislativ în sine. Spre exemplu, dacă se dă mită sau se face trafic de influenţă pentru ca fie un parlamentar, fie un ministru să iniţieze un astfel de proiect, atunci această infracţiune, această faptă este exterioară procesului legislativ, nu are nicio legătură cu un proces legislativ firesc şi în continuare va putea fi anchetată de procurori pe infracţiuni de corupţie, dare, luare de mită, trafic de influenţă. Dar procesul legislativ în sine nu poate fi niciodată infracţiune şi acest lucru îl spune CCR”, a explicat judecătoarea Dana Gârbovan, preşedintele UNJR.
În dosarul Rompetrol II, DIICOT a pus sub acuzare 4 foşti miniştri nu pentru infracţiuni de corupţie, ci pentru abuz în serviciu în legătură cu emiterea ordonanţei 118 de către Guvernil Năstase în 2003. Foştii miniştri sunt acuzaţi şi de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare. E vorba de fostul ministru al Economiei din Cabinetul Năstase, celebrul Dan Ioan Popescu (DIP) şi foştii miniştri ai Finanţelor din cabinetele Năstase şi Boc, Mihai Tănăsescu, Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu.
Potrivit deciziei CCR, procurorii nu i-ar mai putea ancheta pe miniştri pentru că au decis să rostogolească creanţa Rompetrol dacă nu au dovezi că aceştia au primit şpagă pentru adoptarea ordonanţei. Ar fi vorba doar de o decizie de oportunitate economică luată de Executiv, ceea ce nu poate fi investigat de procurori. Adică exact ce spunea chiar Dan Ioan Popescu anul trecut după audierea de la DIICOT:
“Acea ordonanţă de urgenţă a fost dată pentru un agent economic care între timp a plătit zece miliarde de euro la bugetul de stat, care asigură şapte mii de locuri de muncă şi care, după părerea mea, şi-a îndeplinit toate îndatoririle. Statul nu a pierdut absolut nimic. Păi dacă Patriciu a vândut cu trei miliarde de euro, iar statul are 50 la sută, cât a primit statul? (…) Începând cu 2003 s-au plătit cate 25 de milioane de euro anual, cu titlu de dobândă la obligaţiuni”, a susţinut DIP.
Ce li se impută lui DIP şi Mihai Tănăsescu
“Există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie – octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul Economiei şi Comerţului, Popescu Ioan Dan, şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30 septembrie 2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.
Urmare a activităţii infracţionale derulate de către cei doi, la data de 24 octombrie 2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative (….) Nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27 octombrie 2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ”, arată procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.
Aşadar, procurorii reproşează că ordonanţa de urgenţă 118/2003, iniţiată şi promovată de cei doi foşti miniştri, a fost adoptată de Guvernul Năstase fără să respecte dispoziţiile HG 555/2001pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului şi a Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Ce spune CCR în cea mai recentă decizie privind ordonanţa 13
Curtea Constituţională a explicat în decizia privind ordonanţa 13 că procurorii nu au voie să ancheteze respectarea procedurii legislative de către Guvern atunci când adoptă o ordonanţă sau hotărâre.
“Ministerul Public (DNA/PG – n.r.), ca parte a autorităţii judecătoreşti, s-a considerat competent să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului. O astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separaţiei puterilor în stat (…), deoarece Ministerul Public nu doar că îşi depăşeşte atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar îşi arogă atribuţii ce aparţin puterii legislative sau Curţii Constituţionale”, arată CCR în motivarea deciziei privind ordonanţa 13.
Acuzaţia de abuz în serviciu la adresa miniştrilor pică
Surse judiciare apropiate anchetei au explicat României Curate că, după decizia CCR, acuzaţia adusă miniştrilor de abuz în serviciu în legătură cu emiterea ordonanţei 118/2003 pică, însă foştii miniştri rămân cu acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare.
Surse din rândul avocaţilor susţin însă că pică şi infracţiunea de delapidare prin act normativ, după decizia CCR, iar infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu ar avea cum să stea în picioare în absenţa infracţiunilor de abuz sau delapidare.
Ce li se impută lui Vlădescu şi Pogea
“Vlădescu Sebastian, ministrul Finanţelor Publice în perioadele 22.08.2005 – 5.04.2007 ; 23.12.2009 – 3.10.2010, precum şi Pogea Gheorghe, ministrul Finanţelor Publice în perioada 22.12.2008-23.12.2009, cu rea credinţă, nu au respectat dispoziţiile art. 8 al.2 din OUG 118/2003 modificată prin Legea 89/2005 potrivit cărora ” în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligaţiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare pentru tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare” şi au blocat adoptarea hotărârii de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti, iar statul român să-şi recupereze creanţele”.
Aici, discuţia este mai nuanţată şi urmează să vedem ce va decide procurorul de caz, au explicat sursele judiciare.
Pe lângă miniştri, în dosarul Rompetrol II sunt puse sub acuzare alte 14 persoane din fosta conducere a Rompetrol. Pe lângă acuzaţiile de abuz în serviciu care ar putea să pice ca urmare a deciziei CCR, procurorii au mai formulat acuzaţii de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital.
Surse din rândul avocaţilor susţin însă că ar putea să pice şi acuzaţia de spălare de bani în absenţa infracţiunii predicat de abuz în serviciu, iar acuzaţiile de evaziune, înşelăciune şi manipularea pieţei de capital ar fi prescrise.
Trebuie precizat că în acest caz, DIICOT a pus sechestru pe rafinăria Petromidia pâna la concurenţa sumei de aproape 680 de milioane de euro pentru recuperarea prejudiciului. Sechestrul a fost confirmat de judecătorii Înaltei Curţi.
Vezi mai jos un timeline cu istoria datoriilor istorice ale Rompetrol
2000: Grupul Rompetrol al lui Dinu Patriciu cumpără rafinăria Petromidia cu doar 50 de milioane de dolari după eşecul privatizării către compania turcească Akmaya. Turcii se angajaseră să achite 725 de milioane de dolari, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Prin urmare, procedura de privatizare s-a reluat şi rafinăria de la malul mării a fost cumpărată de Patriciu. Rompetrol s-a angajat, în schimb, că va plăti datoria istorică de aproape 600 de milioane de dolari.
Dosarul Rompetrol I de la DIICOT a arătat însă că Dinu Patriciu a cumpărat Petromidia fără să aibă practic niciun ban, în condiţiile în care cele 50 de milioane de dolari proveneau din creanţa Libia şi ar fi trebuit să fie recuperată de statul român de la dictatorul libian Muammar Gaddafi, nu de către Patriciu. Creanţa era de peste 80 de milioane de dolari şi reprezenta investiţiile făcute de Ceauşescu în Libia, însă statul român nu a fost în stare să recupereze banii, Patriciu, da. Cel puţin o parte din ei, cu care a cumpărat Petromidia.
24 octombrie 2003: Guvernul Năstase a transformat restanţele bugetare ale Rompetrol în valoare de 603 milioane de dolari în obligaţiuni cu maturitate de şapte ani.
Ordonanţa 118/2003 – semnată de premierul Adrian Năstase şi contrasemnată de fostul ministru al Finanţelor, Mihai Tănăsescu şi fostul ministrul al Economiei, Dan Ioan Popescu – a stabilit regimul juridic al creanţelor bugetare reprezentând TVA, accize, contribuţia la Fondul special al drumurilor publice, precum şi majorările de întârziere, dobânzile, penalităţile si penalităţile de întârziere, datorate si neachitate de către Rompetrol la data de 30 septembrie 2003.
Ideea – cel puţin cea oficial declarată – a Guvernului Năstase a fost ca, până în 2010, Rompetrol să răscumpere obligaţiunile statului, practic să plătească datoriile reeşalonate.
2004: Consilierul prezidenţial pe probleme de securitate al preşedintelui Ion Iliescu, generalul Ioan Talpeş, fost director al SIE, a sesizat DIICOT cu privire la memorandumul-ul Rompetrol.
2005: După venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu, o parte din dosarul Rompetrol – creanţa Libia şi manipularea Bursei de Valori – începe să fie instrumentată efectiv de procurorii DIICOT Adriana Cristescu şi Ciprian Nastasiu. Dinu Patriciu a fost chiar reţinut pentru o noapte.
2006: Cei doi procurori audiază ca martori membri ai Cabinetului Năstase, inclusiv pe fostul premier, în legătură cu împrejurările în care a fost adoptată OUG 118/2003. Foştii miniştri ai lui Năstase au declarat atunci că ordonanţa de conversie a datoriilor a fost benefică întrucât a împiedicat închiderea rafinăriei, fapt ce ar fi dus la concedierea multor angajaţi. Fostul prim-ministru Adrian Năstase s-a apărat întotdeauna spunând că legea de aprobare a ordonanţei 118/2003 a fost promulgată în 2005 de preşedintele Traian Băsescu.
2007: Dinu Patriciu vinde Rompetrol companiei de stat din Kazahstan, KazMunaiGaz, pentru o sumă neclară şi astăzi – potrivit unor surse 1,6 miliarde de dolari, potrivit altora aproape 3 miliarde de dolari. Tranzacţia l-a propulsat pe Patriciu pe primul loc în topul celor mai bogaţi români.
30 august 2010: Obligaţiunile statului au ajuns la maturitate. În condiţiile în care Rompetrol a răscumpărat obligaţiunile într-o mică măsură, statul a redevenit acţionar. Cu câteva zile înainte de maturitatea obligaţiunilor, în august 2010, ministrul de atunci al Finanţelor din Guvernul Boc, liberalul Sebastian Vlădescu, a acceptat o plată din partea Rompetrol de 71 milioane de dolari, aproape 54 de milioane de euro, ceea ce a făcut ca, după 30 august 2010, statul să redevină acţionar la Rompetrol cu doar 44 la sută, nu cu peste 50 la sută. Au urmat procese din partea statului român care pierduse astfel pachetul majoritar de acţiuni, prin urmare controlul companiei.
Iunie 2011: Tribunalul Constanţa a emis o primă decizie în favoarea Rompetrol.
Rostogolirea datoriilor istorice ale Rompetrol de către Guvernul Ponta
15 februarie 2013: Cu 3 zile înainte de o decizie a Curţii de Apel Constanţa, guvernul USL Ponta II a încheiat o înţelegere cu grupul kazah.
S-a semnat un memorandum, în fapt un contract de stat, prin care partea română accepta o plată de 200 de milioane de dolari contra unui pachet de aproape 27 % din acţiunile statului la Rompetrol. Restul celor 400 de milioane de dolari urma să fie inclus într-un presupus fond mutual de investiţii de un milliard de euro. Plus, încetarea proceselor din partea statului român.
Memorandumul a fost semnat de şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei, Gabriel Dumitraşcu, fost director la Roşia Montană Gold Corporation în anii 2000.
Mai 2013: Guvernul Ponta a încercat să legitimeze acest contract de stat prin lege adoptată de majoritatea USL din Parlament, însă nu a fost lăsat de Curtea Constituţională după ce legea a fost atacată la CCR de preşedintele Traian Băsescu.
22 ianuarie 2014: Guvernul Ponta a fost nevoit să adopte contractul cu Rompetrol prin HG.
Hotărârea de Guvern a fost semnată de premierul Victor Ponta, un secretar de stat de la ministerul Economiei, ministrul Energiei Constantin Niţă, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu şi ministrul Bugetului Liviu Voinea.
Guvernul a susţinut că a avut aviz din partea Ministerului Justiţiei. Nota de fundamentare e semnată de ministrul Economiei Andrei Gerea, ministrul delegat pentru Energie Constantin Niţă, ministrul Bugetului Liviu Voinea şi ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu.
Octombrie 2014: Justiţia dă verdictul final în dosarul Rompetrol I după 9 ani de anchete şi procese. Între timp, Dinu Patriciu a murit. Cel mai cunoscut condamnat în acest dosar a fost senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu. A primit 2 ani şi 4 luni de detenţie efectivă. Instanţa a decis şi recuperarea de la Rompetrol a creanţei Libia în valoare de 50 de milioane de dolari, banii cu care Patriciu cumpărase practic rafinăria Petromidia.
Rompetrol a încercat să intre în insolvenţă
Mai 2015: compania kazahă nu numai că nu a plătit cele 200 de milioane de dolari şi nu a făcut investiţiile de 400 de milioane, ba a şi depus o cerere de intrare în insolvenţă pentru a evita plata a aproape 60 de milioane de dolari (plus dobânzi din 2001) la care a fost obligată prin decizie definitivă în dosarul Rompetrol I.
Iunie 2015: Tribunalul Bucureşti respinge intrarea în insolvenţă a Rompetrol.
29 aprilie 2016, Astana, Kazahstan: KazMunaiGaz International semnează un acord cu chinezii de la CEFC China Energy Company Limited pentru preluarea unui pachet de acţiuni de 51 % din acţiunile Rompetrol pentru suma de 680 de milioane de dolari.
9 mai 2016: DIICOT pune sechestru pe rafinăria Petromidia în cadrul dosarului Rompetrol II pâna la concurenţa sumei de aproape 680 de milioane de euro. Sechestrul a fost confirmat de judecătorii Înaltei Curţi.
10 mai 2016: Prim-vicepreşedintele KMG International Azamat Zhangulov face o conferinţă de presă în care contestă sechestrul. El respinge suspiciunile privind încălcarea legii în momentul înţelegerii cu Guvernul Ponta, însă admite că ar putea să existe o anchetă a procurorilor români în acest sens.
26 mai 2016: Prim-vicepreşedintele KMG International Azamat Zhangulov acuză Guvernul Cioloş că nu îşi dă acordul pentru înfiinţarea fondului de investiţii şi răscumpărarea cu 200 de milioane de dolari a 26,7% din acţiunile deţinute de stat la Rompetrol, aşa cum convenise cu Guvernul Ponta.
22 iunie 2016: DIICOT începe urmărirea penală în dosarul Rompetrol II. Fostul ministru al Economiei din Cabinetul Năstase, celebrul Dan Ioan Popescu şi foştii miniştri ai Finanţelor din cabinetele Năstase şi Boc, Mihai Tănăsescu, Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu, sunt puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu întrucât nu ar fi luat măsurile necesare pentru recuperarea datoriei istorice. Fostul premier Adrian Năstase şi fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, sunt martori. DIICOT a pus sub sechestru şi o parte din averile foştilor miniştri urmăriţi penal. – PROMPT MEDIA
