149730 – 20032017 – Muzeul Național al Țăranului Român organizează la 30 martie 2017, la Clubul Țăranului, conferința Cântece la comandă în comunitățile de aromâni sau memoria ca istorie. Conferința este susținută de Corina Iosif, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român.
În tradiția aromânilor, amintirea anumitor evenimente care au marcat viața unei familii sau a unei comunități este păstrată, de multe ori, de cântece special făcute pentru asta. Rapsozi comunitari creează astfel de cântece fie la cererea celor interesați a-și face cunoscută povestea, fie considerând că întâmplarea, sau situația pe care o vor descrie are valoare exemplară și trebuie păstrată, în memoria tuturor, prinsă într-un text de cântec.
Corina Iosif propune o discuție despre cântecele făcute la comandă și despre importanța lor în construirea unei memorii împărtășite în comun în grupurile de aromâni. Prezentarea va fi urmată de câteva cântece aromâne interpretate de Florentina Costea. – PROMPT MEDIA