Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ana Birchall a prezentat cele mai recente evoluții în dosarul Brexit

București: Ana Birchall a prezentat cele mai recente evoluții în dosarul Brexit

DISTRIBUIȚI

149808 – 23032017 –  Miercuri, 22 martie a.c., s-a desfășurat reuniunea săptămânală a Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene, condusă de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall.

În contextul acestei reuniuni, au fost supuse dezbaterii spre aprobare mandatele și elementele de poziții care permit participarea delegațiilor naționale ale României la reuniunile ministeriale ale Consiliului UE din perioada următoare, fiind subliniate aspectele cooperării țării noastre cu instituțiile europene.

În cadrul reuniunii au fost discutate evoluțiile recente din cadrul dosarelor de interes dezbătute în Parlamentul European, precum și elementele de interes pentru România aflate pe agenda Comisiei Europene.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a prezentat participanților Memorandumul cu tema “Accelerarea procesului de pregătire a Președinției României la Consiliul UE în primul semestru al anului 2019” și planul de acțiune aferent acestuia, adoptate de Guvernul României. Legat de contextul internațional în care se va desfășura exercitarea Președinției Consiliului UE de către România, ministrul Ana Birchall, a prezentat cele mai recente evoluții în dosarul Brexit, subliniind adoptarea, astăzi, în aceeași ședință a Guvernului, a Memorandumului privind constituirea mecanismului interministerial pentru pregătirea mandatelor României și urmărirea negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

O altă temă inclusă pe agenda reuniunii a vizat elementele de poziții ale României în perspectiva pregătirii negocierilor privind Cadrul financiar multi-anual post 2020. Cu prilejul acestor discuții, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat importanța demarării cât mai rapide a unui proces de analiză cuprinzătoare care să vizeze toate aspectele acestui dosar. “După cum am putut constata și din negocierile privind revizuirea Cadrului Financiar Multianual actual, discuțiile în perspectivă cu privire la finanțarea politicii de coeziune în viitorul cadru vor fi extrem de complicate. România va continua să susțină cu tărie la nivel politic necesitatea menținerii unor alocări substanțiale pentru politicile tradiționale ale UE, precum Politica de coeziune și Politica Agricolă Comună”, a declarat Ana Birchall. De asemenea, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a invitat instituțiile implicate să inițieze un demers de analiză internă în perspectiva discuțiilor pe acest subiect.

Comitetul de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene, care funcționează în actuala sa formă în baza HG nr.34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene, își desfășoară activitatea sub conducerea ministrului delegat pentru Afaceri Europene și sub îndrumarea prim-ministrului. Principalul obiectiv al acestuia este asigurarea participării eficiente a României la procesul decizional din cadrul instituțiilor Uniunii Europene. Comitetul se reunește săptămânal, asigurând o reprezentare a ministerelor și a altor organe de specialitate, la nivel de secretar de stat cu atribuții în domeniul afacerilor europene. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.