Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Eurodeputatul Daciana Sârbu prezintă politicile anti-obezitate ale Parlamentului European

Bruxelles: Eurodeputatul Daciana Sârbu prezintă politicile anti-obezitate ale Parlamentului European

DISTRIBUIȚI

149454 – 06032017 –  Obezitatea este cea mai importanta provocare a secolului 21 in domeniul sănătății publice, alături de îmbătrânirea populației, subliniază Coaliția Împotriva Obezității, o rețea europeana de organizații si instituții, care găzduiește astăzi la Varșovia conferința “Epidemia de obezitate – provocări pentru Europa Centrala si de Est. Pacienții, experții, sistemul”, reunind reprezentanți ai instituțiilor UE si ai statelor central si est-europene. Eurodeputata Daciana Sârbu a fost invitata sa susțină o alocuțiune despre politicile adoptate de Parlamentul European in lupta împotriva obezității în UE. Comisarul European pentru Sănătate Vytenis Andriukaitis a fost invitat sa reprezinte Comisia Europeană.

“Sunt onorată sa particip la un eveniment care tratează cu maxima seriozitate impactul acestui fenomen foarte grav si tot mai dificil de gestionat, mai ales ca adesea, instituțiile europene sau cele din statele membre aleg sa ignore sau sa treacă în plan secund aceasta prioritate de sănătate publica.

Voi prezenta masurile si programele adoptate deocamdată la nivelul Parlamentului European, însă trebuie sa afirm ca politicile europene sunt insuficiente, slab finanțate si incorect calibrate pentru amploarea curenta si prognozata pentru viitor a acestui fenomen.  Uniunea Europeana nu acționează suficient, nici pentru prevenție (prin campanii de informare si educație nutriționala), nici pentru a face alimentele sănătoase mai accesibile, nici pentru sprijinirea celor care suferă deja de obezitate.

Copiii sunt, in viziunea mea, cea mai mare victima, deoarece ei cresc într-un mediu dominat de opțiuni nesănătoase si deprind obiceiuri nocive de la cele mai mici vârste, păstrându-le apoi si in viată de adult”, subliniază Daciana Sârbu.

Conferința “The obesity epidemic – challenges for Central and Eastern Europe. The patients, the professionals, the system” are ca obiectiv inițierea unei discuții sistemice despre obezitate si dezvoltarea de soluții anti-obezitate eficiente pentru Polonia si tarile central si est-europene. La conferință vor participa si reprezentanți ai ministerelor Sănătății din tari central si est-europene (Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Ungaria), experți si reprezentanți ai asociațiilor pacienților. Polonia va fi reprezentata de Ministrul Sănătății, Konstanty Radziwiłł, precum si de alți oficiali din domeniul sănătății.

Conferința va include prezentări despre costurile economice ale obezității, despre costurile sociale din perspectiva celor deja afectați, precum si adoptarea unor recomandări strategice si practice pentru statele din aceasta regiune.

Coaliția Împotriva Obezității (Coalition Against Obesity) are ca misiune inițierea de dezbateri si dezvoltarea de soluții în domeniul tratamentelor împotriva obezității, precum si reducerea decalajelor in termeni de tratament la care au acces cetățenii din tarile central si est-europene fata de cei din Vestul Europei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.