145005 – 31032017 –Joi, 30 martie 2017, la Clinica Otopeni a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan” a avut loc simpozionul “Gerontologia socială, a III-a dimensiune a conceptului Acad. Ana Aslan”, eveniment, în cadrul căruia a fost decernată și medalia aniversară Ana Aslan, 120 de ani de la naştere şi 65 ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”.
“Ana Aslan a fost un deschizător de drumuri, şi-a dorit şi a reuşit să transforme institutul. Personalităţi marcante ale vremii au frecventat acest loc, beneficiind de tratamentele inovatoare. Odată cu dispariţia Anei Aslan, institutul a început să strălucească din ce în ce mai puțin”, a remarcat dr. Ovidiu Peneș, managerul instituției. Acesta și-a exprimat dorința de a readuce notorietatea internațională a institutului: ”Ne dorim ca împreună cu personalităţile vremii actuale să aducem lumina de altă dată în această instituţie”, arătând că pentru acest lucru sunt necesare investiții pentru ca atât spaţiul de cazare, cât și aparatura medicală să se ridice la nivelul anului 2017, astfel încât tratamentele să fie accesibile tuturor tipurilor de pacienţi.
Academicianul Constantin Bălăceanu- Stolnici s-a referit la rolul important pe care Ana Aslan, fondatoarea geriatriei în România, l-a avut în societate: “Ana Aslan şi-a construit cariera prin muncă, parcurgând cu rigurozitate toate etapele, adoptând o poziţie optimistă, geriatria devenind un element important de preocupare în vremurile acelea. Meritul său este că a ştiut să injecteze în mintea elitelor româneşti ideea aceasta a importanţei geriatriei, această descoperire fiind un moment foarte important în istoria medicinei noastre”.
Referindu-se la dimensiunea socială a activității Anei Aslan, academicianul Bălăceanu Stolnici a subliniat și viziunea umanistă a acesteia, amintind despre actele de caritate pe care le-a făcut, dar care, din motive politice, au fost trecute sub tăcere.
” Ana Aslan realizase un cămin la etajul unu al institutului care avea două aspecte: cămin propriu-zis, dar şi o bază de cercetare, reuşind să realizeze un adăpost pentru o serie de persoane, elite româneşti remarcabile care au fost marginalizate în acea perioadă a vremii, care erau condamnate la moarte în mizerie şi care au trăit ani de zile în condiţii umane. Acest lucru l-a făcut pe propria răspundere, fiind chiar anchetată, nevoită să plăteasca o amendă mare, dar a făcut acest lucru pentru propria ei mulţumire sufletească” a mai adăugat Constantin Bălăceanu- Stolnici.
Ideea revigorării Institutului Ana Aslan a fost salutată și de dr. Vasile Cepoi, președintele ANMCS, care a amintit că proiectul Ana Aslan trebuie recuperat, deoarece a fost însuşit în multe locuri din lumea aceasta, fără nici un drept, astfel că trebuiesc făcute eforturi de recuperarea brandului.
Fondat în 1952, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” este prima instituție de acest gen din lume, în 1964 fiind propus țărilor dezvoltate de președintele OMS ca model de Institut de geriatrie.
Printre pacienţii celebri ai creatoarei primului Institut de Geriatrie din lume s-au numărat Charlie Chaplin, Jackie Kennedy, Salvador Dali, Marlene Dietrich sau Indira Gandhi. – PROMPT MEDIA