Florin-Daniel Şandru, secretar de Stat, coordonator al Departamentului CENTENAR din cadrul Guvernului României a înregistrat astăzi, la cabinetul premierului Grindeanu, demisia din funcţie, începând cu data de 2 februarie 2017.
Gestul a fost motivat de adoptarea, în ședința Guvernului din noaptea de marți spre miercuri, a modificărilor Codului penal prin ordonanță de urgență.
“Menţionez faptul că recurg la acest gest de onoare întrucât, din poziţia pe care o deţineti, aţi transformat serviciul public într-un serviciu dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală, prin adoptarea de către Guvernul României a OUG privind modificarea Codurilor penale, ceea ce contravine flagrant principiilor în care cred, fidele democraţiei şi statului de drept” mai precizează acesta în act.
De asemenea, acesta îl indeamnă pe Prim-ministru să reflecteze asupra răului pe care l-a produs acestei ţări şi care va fi consemnat ca atare în istoria României. – PROMPT MEDIA