148861 – 060212017 – Președintele Igor Dodon va efectua o vizită la Bruxelles, în perioada 6 – 8 februarie, acesta având planificate întâlniri cu înalți oficiali europeni și ai NATO. Dodon anunţa anterior că a acceptat invitația de a merge în a doua vizită oficială, cerând ca la Bruxelles să fie organizată și o întrevedere cu conducerea NATO.
”Am acceptat invitația și voi merge în a doua vizită oficială, așa cum am promis, la Bruxelles, în perioada 6-7 februarie, curent. Sunt planificate mai multe întrevederi cu conducerea Comisiei Europene, ai Consiliului European ș.a. oficiali de rang înalt din UE. Am solicitat să fie organizată și o întrevedere cu conducerea NATO”, spunea președintele, potrivit independent.md.
Dodon va purta discuții cu oficialii europeni despre relatiile bilaterale, implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar și despre deficiențele și lacunele care sunt evidente după doi ani de implementare.
”I-am transmis ambasadorului Pirkka Tapiola proiectul Memorandumului privind cooperarea dintre Comisia Economică Euroasiatică și Republica Moldova, acord care intenționez să fie semnat cu Uniunea Euroasiatică și care nu contravine Acordului de Asociere cu UE. Moldova trebuie să mențină relatii bune cu UE, să stabilească un parteneriat strategic cu Federația Rusă, să colaboreze și cu Estul și cu Vestul în interesele cetățenilor Republicii Moldova”, a mai anunțat Igor Dodon. – PROMPT MEDIA