Acasă Externe Portugalia: Parlamentul României devine membru cu drepturi depline al APM

Portugalia: Parlamentul României devine membru cu drepturi depline al APM

DISTRIBUIȚI

149230 – 22022017 –  În perioada 22 – 24 februarie 2017, la Porto, va avea loc cea de-a 11-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM).

Pe ordinea de zi a reuniunii este înscris votul privind aderarea Parlamentului României, ca membru cu drepturi depline în cadrul APM. În prezent, legislativul român participă ca membru asociat, cu o delegație formată din trei parlamentari.

Statutul de membru plin conferă dreptul de a participa cu o delegație formată din cinci parlamentari, dreptul de a lua cuvântul și de a vota în cadrul sesiunilor plenare și al comisiilor permanente, precum și de a fi reprezentați în Biroul APM.

Dintre celelalte teme aflate în discuție pe agenda de lucru a sesiunii plenare, mai amintim: amendarea statutului organizației, inițiat de delegația franceză, securitatea în regiunea Mediteranei, extremismul și terorismul violent, schimburile comerciale și cooperarea economică, schimbările climatice și protecția drepturilor omului.

La această acțiune, Camera Deputaților va fi reprezentată de Florin Iordache (PSD), șef al delegației Parlamentului României la APM.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.