Acasă Politic În prima zi a reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre NATO s-a...

În prima zi a reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre NATO s-a decis crearea unui Hub al Alianței pentru flancul de Sud

DISTRIBUIȚI
General view of the meeting room
General view of the meeting room

149099 – 16022017 –  Prima zi a reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO – Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș, a participat miercuri, 15 februarie, la reuniunile primei zile a ministerialei NATO a apărării, cu o agendă concentrată pe priorităţile Alianţei, consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare şi a parteneriatului transatlantic.

Aliaţii au evidenţiat importanţa relaţiei transatlantice şi necesitatea continuării adaptării NATO la noul mediu de securitate. S-a pus accent pe consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi pe dezvoltarea contribuţiei Alianței Nord-Atlantice la eforturile internaţionale de  proiectare a stabilităţii. Discuţiile s-au axat, de asemenea, pe asumarea echitabilă a responsabilităţilor şi pe contribuţiile concrete ale aliaţilor la securitatea şi apărarea comună. Cu acest prilej, miniştrii apărării au reiterat angajamentul pentru creşterea bugetelor alocate apărării, asumat de statele NATO la Summit-ul din Ţara Galilor.

Dezbaterile au abordat şi eforturile de contracarare a ameninţărilor complexe provenite din sudul Alianţei, context în care miniștrii au fost de acord că organizația trebuie să îşi asume un rol sporit în anihilarea terorismului.

Ministrul român al apărării a susţinut necesitatea continuării eforturilor de consolidare a posturii aliate de descurajare şi apărare şi a reiterat importanţa implementării tuturor deciziilor adoptate la Summit-ul de la Varşovia, în spiritul unei abordării integrate a ameninţărilor, în vederea asigurării unităţii şi credibilităţii Alianţei. În context, a subliniat necesitatea asigurării coerenţei măsurilor de întărire a posturii de apărare şi descurajare pentru flancul estic al NATO.

Oficialul român a subliniat că bugetul apărării pentru anul 2017 prevede alocarea a 2% din PIB, ceea ce asigură o bază solidă pentru o modernizare semnificativă a capabilităţilor de apărare şi demonstrează respectarea angajamentelor ţării noastre în cadrul NATO. De asemenea, a exprimat susţinerea României pentru demersurile de creştere a contribuţiei Alianței la eforturile comunităţii internaţionale de proiectare a stabilităţii.

În marja reuniunii, ministrul român al apărării, Gabriel Leș, a semnat, împreună cu omologul german, Ursula von der Leyen, o Scrisoare de intenţie prin care a fost formalizată afilierea unităţilor cu care România contribuie la Corpul de Armată ce urmează să fie generat în cadrul Grupării de tip Naţiune Cadru, coordonată de Germania. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.