149062 – 15022017 – Institutul Cultural Român de la Paris a organizat luni, 13 februarie 2017, o seară dedicată scriitorului Dumitru Țepeneag, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. Evenimentul a avut loc la Sala Bizantină, Ambasada României la Paris, în prezenţa scriitorului.
Dumitru Țepeneag (n. 14 februarie 1937) este o personalitate marcantă a exilului românesc la Paris, „membru fondator” şi teoretician al onirismului literar românesc. Luând atitudine împotriva regimului comunist, în 1975 i se retrage cetațenia română. Se stabilește la Paris, unde desfășoară o intensă activitate editorială și publicistică. După 1990 face naveta între București și Paris. La Paris publică mai multe romane, majoritatea traduse din limba română de Alain Paruit, iar două scrise direct în franceză.
În program au fost fragmente din opera lui Dumitru Țepeneag în lectura lui Paul Otchakovsky-Laurens, editorul francez al scriitorului (P.O.L.), a lui Virgil Tănase și a lui Matei Vișniec. – minirecital al Ansamblului Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu. Recitalul a cuprins lucrări de Johann Schrammel, T. Albinoni, A. Piazzolla și Sabin Pautza – „Commando poetic și oniricˮ susţinut de compania teatrală Les Galantes condusă de Codrina Pricopoaia, cu scenografia Codrinei Pricopoaia – interpretări teatrale, în română și franceză, din opera poeţilor Leonid Dimov „Poèmes des essencesˮ, Mircea Ivanescu „Mots, mots, motsˮ, Emil Brumaru „Ne pas oublier que je suis poète…ˮ, Virgil Mazilescu „Poésie très ancienneˮ. Membrii trupei sunt Brieuc Le Guern, Iuliana Neagu, Sarah Labhar. – PROMPT MEDIA