148969 – 10022017 – Parlamentarii USR poartă de câteva zile la ședințele din plen o banderolă tricoloră, în semn de protest împotriva practicilor cu totul netransparente din Parlamentul României, dar și a modului în care Coaliția PSD-ALDE gestionează guvernarea, declară deputatul Cristina Iurișniți.
”În Parlament ne confruntăm zilnic cu practici inacceptabile. Este inadmisibil modul în care conducerea Camerei Deputaților, girată de PSD și ALDE, numără voturile, sau mai degrabă modul în care se prefac că le numără. Evident se impune redarea funcționalității sistemului de vot electronic care ne-ar duce cu viteza unui clic în secolul XXI. Dar conducerea Parlamentului preferă lipsa de asumare a votului și socoteli incerte, dar și inerția. Aceste practici care continuă cu bună știință de la începutul legislaturii, de la votul de încredere pentru guvernul Dragnea-Grindeanu până la cel pentru buget, sau recent pentru moțiunea de cenzură, nu fac decât să alimenteze permanent atacurile la statul de drept. Demisia lui Iordache, în urma celor mai mari proteste din România ultimilor ani, e încă totuși un preț prea mic pentru a plăti factura imensă generată de o clasă politică coruptă care, în schimb, a coagulat energiile pozitive ale românilor și le-a oferit direcția unei mobilizări fără precedent. USR, formațiune politică care își trage seva din societatea civilă, se regăsește în mesajele protestatarilor de reformare profundă a societății românești. Hoția și corupția nu mai au ce căuta în politica la vârf. În Europa suntem priviți de presa internațională ca promotori ai unui nou suflu al luminii democratice în întunericul eurosceptic, o lecție pe care coaliția PSD și ALDE se încăpățânează să n-o înțeleagă”, susține Iurișniți. – PROMPT MEDIA
foto:mesagerul.ro