Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PNL cere demisia Cabinetului Grindeanu

București: PNL cere demisia Cabinetului Grindeanu

DISTRIBUIȚI

 

Dacă s-ar întâmpla așa, liberalii nu ar fi în stare să guverneze148855 – 060212017 –  Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a cerut, luni dimineața, demisia premierului Sorin Grindeanu, a ministrului Justiției, Florin Iordache, și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

”Este firească demisia domnului Liviu Dragnea, autorul moral, autorul de facto al acestei lovituri la adresa oamenilor cinstiți și la adresa țării. Acest guvern a greșit și a greșit în mod capital. Firesc ar fi fost ca în secunda doi, și domnul Iordache și premierul Grindeanu și Liviu Dragnea să își dea demisia, pentru că au lovit poporul român și au făcut de râs o țară întreagă”, a precizat Turcan.

Luni, la orele 12.00, a fost citită în ședința de plen comun a Parlamentului moțiunea de cenzură ”Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România”, depusă de PNL împotriva Cabinetului Grindeanu, semnată și de USR. Votul final urmează să fie dat după adoptarea bugtului de stat pentru 2017.

Potrivit textului moțiunii, coaliția PSD-ALDE este acuzată că ar fi legalizat furtul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă care să modifice Codul penal și de procedură penală și proiectul de lege privind grațierea.

”Românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi. Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja şi a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi o Românie minoritară a celor corupţi”, precizează sursa citată.

Chiar și după ce premierul Grindeanu a anunțat că OUG privind modificarea codurilor penale va fi abrogată, Turcan a precizat că nu va renunța la moțiune, dată fiind ”atitudinea arogantă a PSD-ALDE”.

Moțiunea de cenzură nu are nicio șansă să treacă, aspect pe care atât PNL, cât și USR îl cunosc, de aici rezultând vehemența liderilor celor două formațiuni politice atunci când cer demisia Executivului. Dacă Guvernul Grindeanu ar cădea, PNL, așa cum arată în prezent, nu ar fi în stare să guverneze, neavând nici program de guvernar, nici cadre de partid care să conducă ministere.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.