149265 – 24022017 – Guvernul a aprobat alocarea temporară a sumei de 74,052 milioane euro în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna februarie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM). Fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice.
Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanțare între România și Fondul European de Investiții (FEI).
Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”.
Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.
Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018. – PROMPT MEDIA
Cine le iau p’ăstea doar hoții cu relații si cei care se înțeleg între ei să facă baruri si discoteci de curvie. Jumate din ei ajung la arest că le mai si încalcă idioții acele prevederi