148867 – 060212017 – Patru inculpați din dosarul Carpatica Asig au fost trimiși în judecată de procurorii Secției de combatere a corupției din cadrul DNA, după ce anterior alți doi au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției.
Potrivit DNA, trei inculpați au fost trimiși în judecată sub control judiciar. Este vorba de Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, dare de mită instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, ultimele două în formă continuată, Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt la unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, precum și de Cătălin Marian Cataramă, șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, acuzat de luare de mită, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, ultimele trei în formă continuată.
În stare de libertate a fost deferită justiției Angela Toncescu, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA Sibiu, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de cumpărare de influență.
”În intervalul martie 2015 – martie 2016, inculpata Toncescu Angela, la acea dată membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA, a acționat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terțe persoane aflate în cercul său relațional, în vederea influențării deciziilor de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în favoarea intereselor sale personale și ale societății de asigurări. Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obținerea avizului necesar numirii sale în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA, cât și pentru ca ASF să nu adopte unele decizii nefavorabile societății de asigurări”, se arată în comunicatul DNA.
Printre persoanele care au acționat în vederea favorizării și susținerii intereselor Angelei Toncescu se numără Ion Sorin Tatu, Dan Hosu și Adrian Gurzău, administratori de drept sau în fapt ai unor societăți comerciale. Aceștia sunt acuzați că, în schimbul influenței asupra unor persoane din conducerea ASF, au pretins și au primit foloase necuvenite, constând în indemnizații lunare de la SC Carpatica Asig SA.
Procurorii susțin că primirea banilor era mascată prin încheierea unor contracte, păguboase pentru societatea de asigurări, cu societățile administrate de inculpați sau de interpuși ai acestora. Valoarea contractelor a ajuns în unele cazuri până la 480.000 euro, fără TVA.
”Concret, acțiunile celor trei persoane au vizat influențarea voturilor exprimate în ședințele Consiliului ASF, astfel încât: să fie demarată procedura de avizare a lui Toncescu Angela și a lui Stoicescu Liviu Andrei în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA, respectiv în funcția de director general al SC Carpatica Asig SA, în condițiile în care aceștia nu îndeplineau condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor respective, să fie adoptate decizii favorabile atât societății SC Carpatica Asig SA, cât și persoanelor din conducerea acesteia (exemplu – să fie menținută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situație financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcționare și constatarea stării de insolvență urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro)”, precizează DNA.
O altă acuzație se referă la acțiunile ilegale întreprinse de inculpații Dan Hosu și Cătălin Marian Cataramă. ”În data de 3 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate. În baza acestor informații, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înțelegeri patrimoniale cu urmașii persoanelor decedate, cu scopul obținerii unui procent semnificativ, pentru sine, din sumele ce urmau a fi acordate de către societățile de asigurări responsabile civilmente”. La 26 august 2016, Hosu i-a oferit cu titlu gratuit lui Cataramă Cătălin Marian, în schimbul ajutorului acordat, un sejur într-o stațiune de pe litoralul românesc, iar cel din urmă a acceptat. Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse până în prezent.
”În prezența apărătorilor aleși, inculpații Gurzău Adrian și Stoicescu Liviu Andrei au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora”, se menționează în comunicat.
Adrian Gurzău a fost de acord să primească doi ani și opt luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
La rândul său, Liviu Andrei Stoicescu a fost de acord cu sentința de un an și opt luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și opt luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. – PROMPT MEDIA