149153 – 20022017 – Ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan, a fost audiat, in calitate de martor, luni dimineata de Directia Nationala Anticoruptie in dosarul privind adoptarea controversatei OUG 13/2017. Ministrul a plecat de la sediul DNA dupa circa o ora si jumatate.
La 2 februarie, a fost inregistrata la DNA o sesizare depusa de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate in competenta de solutionare a institutiei, in legatura cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, institutia condusa de Laura Codruta Kovesi confirmand că ”se efectueaza acte procedurale cu privire la aspectele sesizate”.
Mihai Politeanu, Elena Ghioc si Razvan Patachi, membri ai miscarii civice Initiativa Romania, au depus, pe 25 ianuarie, la Directia Nationala Anticoruptie, un denunt penal impotriva premierului Sorin Grindeanu si a ministrului Justitiei, Florin Iordache, pe care ii acuzau de favorizarea faptuitorului si prezentarea cu rea credinta de date inexacte Parlamentului si presedintelui Romaniei in legatura cu intentia (la acea vreme) de a promova gratierea si modificarea Codurilor penale prin Ordonanta de urgenta.
Politeanu a anuntat, ulterior, ca, in urma modificarii prin OUG a Codurilor penale si a”indiciilor publice ale unei intalniri intre ministrul Justitiei si seful sau de partid Dragnea Liviu, in care cel din urma ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonantei amintite”, a decis sa completeze denuntul penal ”in vederea efectuarii de cercetari penale impotriva presedintelui PSD pentru comiterea infractiunii prevazute la art. art.13 din Legea 78/2000 prevede ca ”fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. – PROMPT MEDIA