148988 – 13022017 – Pe români şi germani îi leagă o prietenie profundă, care se datorează mai ales convieţuirii de secole a românilor, saşilor şi şvabilor în Transilvania, Banat şi Bucovina. Lor li se adaugă cei aproximativ jumătate de milion de români stabiliţi în Germania – Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, duminică, un mesaj de felicitare noului preşedinte ales al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, în care a arătat că România reprezintă un ”partener de încredere şi stabil al Germaniei”.
”Relaţia dintre România şi Germania este una excelentă, de natură strategică, aspect confirmat de intensitatea dialogului nostru politic, a cooperării economice şi sectoriale, a legăturilor interumane, dar şi prin împărtăşirea aceloraşi valori democratice fundamentale. România reprezintă, la nivel european şi regional, un partener de încredere şi stabil al Germaniei, dar şi un promotor convins, pe care se poate conta, al necesităţii de consolidare a proiectului european. În acelaşi timp, Germania este deja de mulţi ani primul partener comercial al României şi al treilea investitor în ţara noastră, iar potenţialul de dezvoltare al acestei dimensiuni continuă să fie unul ridicat. Nu în ultimul rând, pe români şi germani îi leagă o prietenie profundă, care se datorează mai ales convieţuirii de secole a românilor, saşilor şi şvabilor în Transilvania, Banat şi Bucovina. Lor li se adaugă cei aproximativ jumătate de milion de români stabiliţi în Germania”, a afirmat preşedintele Iohannis. – PROMPT MEDIA