149040 – 15022017 – Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Eugenia Postelnicu, la data faptei director al Serviciului Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov (S.P.P.O.I.J.I.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 – 2014, inculpata Eugenia Postelnicu, în calitatea mai sus menționată, cu încălcarea prevederilor legale și a atribuțiilor de serviciu, a emis mai multe decizii (care trebuiau să fie aprobate și de președintele Consiliului Județean Ilfov) prin care a atribuit în mod nelegal, atât pentru sine cât și pentru altul, mai multe sume de bani în valoare totală de 299.104 lei care au constat în majorări salariale, prime și sporuri (pentru armamentul din dotare, pentru conducerea auto din dotare, pentru loialitate neîntreruptă, ”contravaloarea ceaiului fierbinte și hranei necesare pe perioada codurilor portocalii și roșii” etc.).
În trei dintre cazuri, inculpata a emis decizii de acordare de sporuri pentru folosire autoturisme unor persoane care nu dețineau permis de conducere autovehicule. Inculpatei, prin intermediul apărătorului ales, i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. – PROMPT MEDIA