148894 – 070212017 – Deputatul liberal Glad Varga cere rezolvarea problemei tehnice din cauza căreia nu funcționează sistemul de vot electronic din Parlament.
Potrivit liberalului, în cadrul ședințelor de dezbatere pe tema Proiectului Legii bugetului de stat, pentru că s-a votat prin ridicarea mâinii pot apărea suspiciuni în privința corectitudinii numărării de către secretarul de ședință a voturilor exprimate.
”Consider că este extrem de important ca fiecare vot din Parlament să se cuantifice în mod corect, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, sistemul votului electronic, care este pus la dispoziția fiecărui parlamentar, trebuie să funcționeze. Momentan nu putem să folosim această resursă, votăm cu mâinile, o metodă mai puțin productivă și exactă”, a declarat Glad Varga.
Faptul că nu se poate utiliza o metodă transparentă și precisă de a exprima voturile parlamentarilor, poate duce către confuzie și erori cu urmări grave, susține liberalul, care adaugă că opinia publică trebuie să știe cum votează parlamentarii
”Solicit conducerii Camerei să soluționeze această problemă tehnică pentru a nu exista loc de interpretări și pentru ca fiecare parlamentar să își desfășoare activitatea într-un mod productiv și clar definit” a conchis deputatul PNL, Glad Varga. – PROMPT MEDIA