149165 – 20022017 – Începând cu anul 2009, în baza deciziei Adunării Generale a Naţiunilor Unite din 26 noiembrie 2007, data de 20 februarie a fost aleasă pentru a marca Ziua mondială a justiţiei sociale, o zi care aduce în prim plan eforturile făcute în vederea soluţionării unor probleme de importanţă globală precum sărăcia, excluziunea socială şi şomajul, amintește deputatul PSD Angel Tîlvăr.
”Aşa cum precizează Declaraţia de la Copenhaga şi Programul de Acţiune adoptat de către Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Socială, semnată, în 1995, de peste 100 de lideri politici din întreaga lume, justiţia socială este un principiu fundamental pentru coexistenţă paşnică şi prosperitatea naţiunilor, ca şi pentru relaţiile dintre acestea. Aceasta se regăseşte în respectarea şi promovarea a numeroase seturi de drepturi, fie că vorbim despre egalitatea de gen, drepturile migranţilor sau despre îndepărtarea obstacolelor pe care cetăţenii lumii le pot întâmpina din motive de vârstă, rasă, profil etnic, crez religios, cultură sau dizabilităţi. Tema sub care este celebrată Ziua mondială a justiţiei sociale, în acest an, ”Prevenirea conflictelor şi menţinerea păcii prin muncă decentă”, este una de acută importanţă, ţinând cont de contextul geopolitic actual. România, ca ţară europeană şi stat membru al Naţiunilor Unite, trebuie să îşi continue eforturile de consolidare a principiilor solidarităţii, egalităţii şi echităţii, ca valori fundamentale ale societăţii. Constituindu-se ca exemplu în acest sens, din multiple puncte de vedere, ţara noastră are datoria de a persevera în promovarea modelului ”societăţii pentru toţi” la nivel naţional, regional şi internaţional, în combaterea activă a unor fenomene precum sărăcia extremă, traficul de persoane sau sclavia modernă şi în dezvoltarea de strategii efective pentru asigurarea condiţiilor pentru muncă decentă, acces nediscriminatoriu la bună starea socială şi justiţie pentru toţi”. – PROMPT MEDIA