148774 – 020212017 – Într-un bilanţ provizoriu asupra evenimentelor care au avut loc în piața Victoriei, Jandarmeria anunță că în noaptea trecută au fost reţinute şi duse la audieri 79 de persoane care au participat la violenţele din seara zilei de miercuri, din faţa guvernului. Identitatea implicarea sau vinovația vor fi stabilite în urma anchetelor.În acest moment, Jandarmeria analizează imaginile operative, cât și materialele foto-video (primite de la participanți care s-au aflat în Piața Victoriei) pentru identificarea și sancționarea, conform legii, a persoanelor care au comis fapte antisociale.
Potrivit comunicatului, la nivel național, au avut loc 70 de adunări publice, dintre care 13 au fost declarate, conform legii. Cu excepția evenimentelor din Capitală, în țară nu au existat incidente.
Jandarmeria multumeste ”cetățenilor care au manifestat pașnic și au respectat indicațiile forțelor de ordine, disociindu-se de grupurile de persoane care au acționat violent”. – PROMPT MEDIA
Dacă as fi jandarm le as da si un cap cu care sa gandeasca. Nu da i penibil