Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Începe evaluarea ITM-urilor

București: Începe evaluarea ITM-urilor

DISTRIBUIȚI

 Dantes Nicolae Bratu, şeful Inspecţiei Muncii148269 – 060112017 –  Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 27 – 30 decembrie 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală 90.533 de euro, adică 407.200 de lei. Au fost depistate 46 de persoane care lucrau la negru.

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 243.900 de lei din care 150.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut două propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi 110 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 163.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 46 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Pentru evitarea accidentărilor s-a dispus oprirea unui echipament de lucru în județul Tulcea. Au fost sancționați 191 de angajatori, în domeniu.

”În luna ianuarie vom face o evaluare a activității inspectoratelor teritoriale de muncă pentru a identifica problemele ce trebuie corectate și pentru a verifica modul de respectare a indicatorilor de performanță în anul care a trecut. Va fi un punct de plecare în acțiunile noastre din 2017, la zece ani de când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decretat data de 20 februarie ca fiind Ziua Mondială a Justiţiei Sociale, iar un an mai târziu Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat Declaraţia OIM privind justiţia socială pentru o globalizare echitabilă. Inspecția Muncii are un rol contributiv la punerea în practică a obiectivelor strategice ale OIM, printre care se numără dialogul social și dreptul la muncă”, declară Dantes Nicolae Bratu, inspector general de Stat. PROMPT MEDIA

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.