148196 – 030112017 – Concursul național de dezbateri ”Tinerii dezbat” va avea statut de olimpiadă națională. Iniţiat în anul 2009 de Ministerul Educaţiei şi partenerii săi, sub forma unui concurs naţional de dezbateri oratorice, competiția își va schimba statutul, în acest sens fiind aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a Olimpiadei naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii dezbat”.
Decizia vizează cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul unui număr cât mai mare de tineri, precum și conştientizarea valorilor cetăţeniei active şi democratice, prin înţelegerea realităţilor sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, de gen etc., care pot constitui bariere în comunicare.
De asemenea, se urmărește dezvoltarea capacităţii de documentare, de argumentare şi de utilizare a dovezilor în elaborarea unui discurs argumentativ, a gândirii critice şi raţionale, a fair-play-ului în rundele de dezbateri, în comunicarea şcolară şi în societate. Un obiectiv important îl reprezintă și cunoaşterea valorilor democratice, exersarea de către elevi a practicilor democratice de bază în vederea asumării rolului şi statutului de cetăţean active. Nu în ultimul rând, prin organizarea acestei olimpiade, se pune accent pe dezvoltarea capacităţii de a face deosebirea, în raport cu un anumit context, între ”practici democratice” şi ”practici nedemocratice”, identificând exemplele de bună practică din diverse domenii.
Publicul-țintă este format din elevii de liceu, fiecare unitate de învățământ având dreptul să înscrie echipe compuse din 3 elevi la două secțiuni: începători și avansați. La secţiunea ”începători” liceele pot participa doar cu echipe compuse din elevi care, până la data înscrierii în concurs, nu au mai participat la nicio competiţie de profil. Secţiunea „avansaţi” este deschisă celor cu experienţă competiţională anterioară, însă liceele se pot înscrie doar dacă au echipe și la prima secțiune.
Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare judeţene/ISMB, va lansa și va promova competiţia în toate unităţile de învăţământ preuniversitar care au elevi în clasele IX – XII, anunță temele de dezbateri pentru ediţia din fiecare an a olimpiadei și transmite precizări metodologice și detalii tehnice privind gestiunea rundelor, alegerea arbitrilor, rolurile vorbitorilor etc. Datele/perioadele de desfăşurare a etapelor judeţeană şi naţională, precum şi locul de desfăşurare a etapei naţionale, se regăsesc în Calendarul Olimpiadelor Naţionale Şcolare, publicat anual de MENCȘ.
Un obiectiv important al Ministerului Educației, vizat în sprijinul organizării și desfășurării olimpiadei, este formarea cadrelor didactice care vor antrena echipele participante. Astfel, cu sprijinul partenerilor, vor fi organizate sesiuni de formare în domeniul dezbaterilor dedicate profesorilor coordonatori.
Prima ediție a Olimpiadei naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii dezbat” se va desfășura în acest an școlar. – PROMPT MEDIA