Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Centura Capitalei – în aer. Haosul continuă

București: Centura Capitalei – în aer. Haosul continuă

DISTRIBUIȚI

Domnesti148636 – 260112017 –  Cei aproape 47 km din Centura de Sud a Capitalei, între Autostrada A2 şi A1, vor costa, potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor, 965 de milioane de lei. Din această sumă, ministerul a plătit 60 milioane lei până la finalul lui 2015 şi 133.000 de lei anul trecut.

Anul acesta ministerul va aloca numai 106 milioane de lei, adică puţin peste 10% din valoarea totală a proiectului, scrie zf.ro.

Mai mult, potrivit planului, anul viitor nu se va aloca niciun leu, aproape 250 mil. lei în 2019 şi 550 milioane lei în 2020, adică, cel mai probabil, potrivit prognozelor abia peste patru ani se va circula civilizat între cele două autostrăzi prin partea de sud a Capitalei.

Pasajul de la Domnești, la fel

De asemenea, pasajul de la Domneşti de pe Centura Capitalei, care ar fi fluidizat traficul într-una din cele mai aglomerate zone din România, este de asemenea abandonat, iar finalizarea sa este amânată pentru după 2020, ceea ce va însemna zeci de milioane de euro pierdute de către companiile de transport care vor avea camioanele blocate în acea zonă.

Pasajul a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe de CNADNR la finalul lui 2015, în condiţiile în care despre un pasaj în acea zonă se discută încă din 2009, iar în 2013, când primarul de atunci, Sorin Oprescu, alături de Victor Ponta, Dan Şova şi Gabriela Vrânceanu-Firea, a anunţat că va fi gata în cel mai scurt timp.

Potrivit proiectului de buget de la Transporturi, din aproape 249 milioane delei cât va costa viitorul sens giratoriu de la Domneşti, anul acesta se vor aloca 5 milioane de lei din credite bugetare şi 146,5 milioane de lei credite de angajament, iar abia dupa 2020 se vor livra şi restul de 101 milioane de lei, ceea ce înseamnă că cel mai probabil în 2021 va fi gata: Adică la trei ani după primul deadline comunicat de compania de drumuri. În ceea ce priveşte planul unei autostrăzi prin partea de sud a Capitalei, care să lege A1 de A2, proiectul este trimis guvernului care se va afla la Palatul Victoria după anul 2021, până atunci actualul cabinet neavând intenţia de a continua proiectul.

La Chitila și Afumați e mai bine

Centura ocolitoare între autostrada A1 (Bucureşti – Piteşti)  şi DN7 (Chitila) va fi gata, în cel mai bun caz, în prima parte a acestui an, însă des­chiderea drumului la două benzi pe sens de­pinde de companiile de utilităţi. De partea cealaltă, între DN 2 (Afumaţi) – A2 (Bucureşti – Constanţa), în decembrie anul trecut s-au realizat verificarea şi aprobarea proiectului tehnic, acestea fiind urmate de întocmirea documentaţiei de licitaţie. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor ar trebui lansată în februarie, iar termenul estimat de finalizare este semestrul al doilea al acestui an. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.