148320 – 090112017 – susține, luni, într-o postare pe Facebook, că Liviu Dragnea ”cu priceperea-i pretutindenară” a descoperit că ”nu prea există resurse bugetare pentru a acoperi promisiunile electorale mincinoase” și atunci ”vine cu scuza” celor zece miliarde de lei lipsă din bugetul statului. ”Reţeta propagandistică este perfectă pentru a motiva introducerea unor noi taxe şi impozite”, susține fostul șef al statului.
”Cu priceperea-i pretutindenară, Dragna a depistat nici mai mult nici mai puţin decât lipsa a 10 – 14 miliarde lei din bugetul de stat în luna decembrie 2016. Şi pentru că priceperea-i pretutindenară acoperă şi justiţia, Dragnea a găsit şi vinovaţii: premierul Cioloş, ministrul de finanţe Anca Dragu, preşedintele Consiliului Fiscal, ministrul Fondurilor Europene, şeful ANAF, ministrul Fondurilor Europene şi nu în cele din urmă Preşedintele Iohannis. În realitate, odată instalaţi la guvernare pesediştii constată că nu prea există resurse bugetare pentru a acoperi promisiunile electorale mincinoase. Şi atunci, ce scuză mai convingătoare decât “greaua moştenire”?
Iar dacă ”greaua moştenire” o împănăm cu o Comisie Parlamentară de Anchetă, reţeta propagandistică este perfectă pentru a motiva introducerea unor noi taxe şi impozite. Să ne pregătim să spunem adio cotei unice de impozitare. Tăvălugul a pornit cu salariile mari, urmează firmele, proprietăţile şi de ce nu, aerul. Asta a ”uitat” Dragnea să spună în campanie”. – PROMPT MEDIA