Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: 264 de incendii în 31 decembrie și 1 ianuarie

București: 264 de incendii în 31 decembrie și 1 ianuarie

DISTRIBUIȚI

igsu148199 – 030112017 –  Peste 5.000 de pompieri au fost la datorie, în zilele de 31 decembrie 2016 și 1 ianuarie 2017, pentru asigurarea misiunilor destinate protecției și siguranței cetățenilor, în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, în noaptea dintre ani, echipajele de intervenție au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cei ai autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare.

În aceste două zile, salvatorii au intervenit, la nivel naţional, la 2.670 situații de urgență, dintre care 264 incendii şi 2.162 pentru acordarea primului ajutor medical. De asemenea, echipajele operative au desfăşurat 12 misiuni de descarcerare, 67 pentru deblocare/salvare, precum și 165 intervenții în sprijinul comunităților. Totodată, în perioada de referinţă, 2.193 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 35 au fost salvate din medii ostile vieții.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 11 % față de perioada sărbătorilor de anul trecut, fiind înregistrate cu 269 intervenții mai multe în acest an. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.