Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Pandele, în capcana unor samsari imobiliari. Care este miza?

Ilfov: Pandele, în capcana unor samsari imobiliari. Care este miza?

DISTRIBUIȚI

dinulescu-voluntari147791 – 051212016­ – După apariţia filmuleţului în care primarul din Voluntari îl lovește pe localnicul Bogdan Dinulescu, un controversat om de afaceri, fost taximetrist, acesta a spus că nu s-a dus la spital pentru că edilul și-a cerut scuze.

O parte a persei a scris zilele trecute că Dinulescu, în vârstă de 42 de ani, a avut un conflict în iulie 2014 şi cu Dan Voiculescu, în care a aruncat cu mai multe zeci de lei reproșându-i că ”a distrus economia ţării”. La acel moment, patronul Antenelor şi-a întrebat atacatorul de faţă cu toţi ziariştii prezenţi la incident: ”Cine te-a trimis? Traian Băsescu?”

Surse citate de Cancan.ro susțin că ”înscenarea de care a avut parte luni seara Pandele nu ar avea nicio legătură cu fostul şef al statului, ci cu un grup puternic de samsari de terenuri din zona Voluntari-Pipera, una dintre cele mai scumpe de la periferia Capitalei”.

Deşi Dinulescu s-a declarat în presă ca fiind ”un fost taximetrist din Colentina, nu un om sărac, dar nici cu elicopter la poartă”, realitatea arată că este proprietar al unei vile cu piscină din Voluntari (la marginea pădurii Miciurin) și că a jonglat în ultimii ani cu milioane de euro pe segmentul imobiliar. El a profitat de ”boom-ul” pieţei şi a tranzacţionat ca mandatar mai multe proprietăţi de pe urma cărora s-a îmbogăţit. Pe portalul instanţelor de judecată, ”săracul domn” Dinulescu figurează ca pârât în mai multe procese imobiliare.

Cancan a aflat că locul unde Pandele şi Dinulescu au avut altercaţia respectivă se află pe Şoseaua Ştefăneşti, la ieşire din Voluntari. Acolo, se găsesc mai multe spaţii de depozitare şi producţie, pe un teren pe care Dinulescu şi ”băieţii deştepţi” din jurul lui l-au scos nu demult la vânzare cu 19.000.000 de euro. În curtea acelor depozite deţinute de cercul de afacerişti, primarul din Voluntari a fost atras ca într-o capcană. Dinulescu ştia foarte bine că acolo există camere de supraveghere montate şi că acestea au fost pornite, aşa încât i-a dat întâlnire edilului şi l-a provocat ca să-l lovească. Filmul care a fost dat publicității nu are sunet, deși Dinulescu spune că înregistrările au şi sonor. – foto: Cancan.ro- PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.