148059 – 191212016 – Sorana Baciu, secretar de Stat pentru coordonarea relațiilor cu OCDE și politici de dezvoltare a capitalului autohton în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a participat vineri, 16 decembrie, la Paris, la evenimentul de lansare a noului ciclu de evaluare ”Small Business Act” (SBA) a politicilor de dezvoltare a IMM-urilor în Balcanii de Vest și Turcia.
Evenimentul, organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), și-a propus atât prezentarea principalor etape ale evaluării SBA pentru perioada 2016-2019, cât mai ales facilitarea unui dialog funcțional și productiv între diferitele entități angrenate în elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare a sectorului IMM în statele Balcanilor de Vest și în Turcia.
Cea de-a doua parte a evenimentului, dedicată accesului la finanțare al IMM-urilor, a fost prezidată și moderată de Sorana Baciu, care a realizat și o sinteză a principalelor oportunități și provocări cu care IMM-urile din România se confruntă în finanțarea activității lor curente și a proiectelor de dezvoltare. Dezbaterea s-a concentrat pe necesitatea extinderii accesului IMM-urilor la instrumente financiare alternative creditelor bancare, precum factoring, leasing sau venture capital.
Sorana Baciu a punctat importanța schimbului de experiență între toți actorii implicați în dezvoltarea sectorului IMM, publici sau privați, precum și necesitatea transferului de bune practici de la state care au obținut deja rezultate notabile în acest sens către țările cu economii emergente. Doamna Baciu a concluzionat că este necesară o regândire a politicilor publice, în sensul alinierii lor la o serie de realități ale mediului de afaceri actual:
Principalele obstacole în accesul la finanțare al IMM-urilor le constituie lipsa competențelor manageriale, absența cunoștințelor financiare de bază și slaba conștientizare a importanței guvernanței corporative;
Este nevoie de îmbunătățirea cadrului de reglementare în vederea dezvoltării instrumentelor financiare non-bancare; Crearea unui mediu de afaceri stabil și predictibil trebuie să fie întotdeauna o prioritate a guvernului; Programele de mentorat, consultanță și consiliere pot aduce o contribuție semnificativă la creșterea capacității IMM-urilor de a elabora și implementa planuri de afaceri realiste și proiecte finanțabile. La eveniment au fost prezenți specialiști cu expertiză în instrumentele de finanțare destinate sectorului privat (Agenția de Supraveghere Financiară din Croația, Autoritatea de Inovare din Israel), coordonatori SBA din statele Balcanilor de Vest și Turcia, reprezentanți ai OCDE, Comisiei Europene, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), dar și analiști și experți independenți.
Participarea României la acest eveniment reprezintă un pas înainte în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. De altfel, pe data de 15 decembrie, doamna Sorana Baciu a avut întrevederi cu ambasadori ai unor state membre OCDE, în vederea promovării României ca stat potențial candidat la statutul de membru al Organizației.
Continuarea eforturilor de aderare a României la OCDE, demarate la începutul anilor 2000, a reprezentat încă de la început o prioritate a actualului Guvern. Intenția României de a deveni membru al acestui for a fost reiterată de către prim-ministrul Dacian Cioloș în iunie 2016, când a susținut o intervenție în Consiliul OCDE de la Paris și a avut o întrevedere cu secretarul general al Organizației, Angel Gurria. – PROMPT MEDIA