148117 – 221212016 – Persoanele care au avut de suferit în trecut din cauza unor probleme ale coloanei vertebrale, trebuie să evite suprasolicitarea, în această perioadă, indiferent că aceasta presupune activități casnice sau distracție la zăpadă, avertizează specialiștii Bio Ortoclinic, potrivit cărora, la fiecare 45 de minute de efort trebuie alocată o pauză de minimum zece minute. Extensiile sau mișcările greșite, ridicarea greutăților sau căzăturile nu vor face decât să agraveze problemele vechi și să declanșeze noi episoade dureroase. Iată cum trebuie procedat în diferite situații, pentru a fi prevenite durerile de spate.
În timpul activităților de curățenie
Ridicarea oricărei greutăți se face cu două mâini, ajutându-ne de membrele inferioare și îndoind mereu genunchii. ”Mișcarea de ridicare nu trebuie făcută cu genunchii întinși, nici măcar când scoatem sacoșele din portbagaj. Poziția ortostatică (în picioare), trebuie adaptată, ținând picioarele depărtate la nivelul umerilor”, a subliniat dr. Iulia Belc, directorul medical al Bio Ortoclinic.
Dacă trebuie să vă întindeți spre o poliță înaltă și nu aveți o scăriță în apropiere, ridicați-vă doar pe vârfuri, fără să întindeți coloana vertebrală.
În cazul în care mobila de bucătărie nu are picioare de sprijin, tendința noatră este de a stă în poziție de balerină, cu vârfurile mult în afară, ca să stăm cât mai aproape de dulap. ”Acest lucru va accentua scobitura lombară, lordoza, va pune presiune asupra articulațiilor intervertebrale și, pe cale de consecință, va determina apariția durerii. Ideal este să sprijinim alternativ câte un picior pe o mică treaptă adaptată dintr-o cratiță întoarsă, un teanc de cărți, o scăriță sau deschizând ușa de la masca chiuvetei și sprijinind piciorul în interiorul dulapului”, explică dr. Belc, medic primar Recuperare Medicală, Medicină Fizică și Balneologie.
Pentru manipularea măturii sau a mopului – obligatoriu cu mâner lung -, stați cu spatele drept, contractați musculatura abdominală și țineți ustensila aproape de corp pentru a evita mișcarea de întindere. Mai mult, medicul vă sfătuiește să controlați mișcările de răsucire și să vă aplecați-vă doar îndoind genunchii, nu din coloană.
Când utilizați aspiratorului, păstrați poziția dreaptă, încordați mușchii abdomenului, așezați un picior în față, genunchii ușor îndoiți și lăsați greutatea corpului pe ei la mișcarea de împingere în față. Pentru că mișcarea de du-te-vino, față-spate, este destul de solicitantă pentru coloană, puteți parcurge lungimea încăperii doar prin mișcare în față, întorcându-vă apoi și aspirând în același mod, în sens contrar.
Pentru spălatul geamurilor folosiți o racletă cu mâner telescopic sau o scăriță și evitați mișcările de întindere.
Încărcarea sau descărcarea mașinii de spălat trebuie făcute, de asemenea, cu economie de mișcare, prin plasarea coșului la un nivel optim pentru a evita mișcările repetate de aplecare. ”Dacă încărcarea se face pe sus, așezați coșul pe un suport la nivelul mașinii, iar dacă hubloul este frontal, puneți coșul jos, iar dumneavoastră va aplecați prin genuflexiune, apoi vă ridicați cu spatele drept. La întinsul rufelor, adaptați înălțimea sârmelor la înălțimea dumneavoastră, sau folosiți umerașe. Folosiți-vă doar de brațe și de ridicarea pe vârful picioarelor, pentru a evita mișcările de întindere lombară”, subliniază dr. Iulia Belc.
Dacă aveți o suferință cervicală asociată, spondiloză, discopatie, evitați poziția monotonă de extensie, care presupune capul dat pe spate, spre exemplu, atunci când puneți perdeaua la fereastră. Pe lângă durere cervicală, în astfel de cazuri ar putea să apară amețeală, dezechilibrare și suprasolicitarea coloanei lombare în mișcarea de redresare.
Folosiți un coș sau o măsuță pe roți pentru a depozita toate cârpele și detergenții de care aveți nevoie, ca să evitați deplasările și aplecările repetate. Nu în ultimul rând purtați o îmbrăcăminte lejeră, comodă și încălțăminte cu talpă elastică, bine fixată pe picior. Purtând papuci prea largi există pericolul de a vă împiedica, iar în mișcarea reflexă de redresare, veți agresa coloana vertebrală.
Când sunteți nevoiți să dați zăpada
Deszăpezirea e o activitate extrem de solicitantă pentru spate, așa că este foarte important felul în care fac mișcările de aruncare a zăpezii. ”De exemplu, nu e indicat ca zăpada să fie aruncată doar într-o anumită direcție, ci trebuie alternate mișcările de rotație a trunchiului stânga-dreapta”, vă sfătuiește dr. Mihaela Parnia, specialist în recuperare medicală la cea mai mare clinică de vertebrologie din România.
Mai mult, medicul este de părere că anvergura rotirilor trunchiului stânga-dreapta nu trebuie să depășească un unghi de 45 de grade. ”Mișcarea prin care se aruncă zăpada înainte, fără nici o răsucire, este dificilă atât pentru cei care au probleme, cât și pentru persoanele care nu se confruntă cu dureri de spate, așa că e bine să fie evitată”, mai spune dr. Parnia, subliniind că la primele semne de durere sau la apariția senzației de ”arsură” la nivelul coloanei, activitatea trebuie întreruptă 10-15 minute.
Când vă distrați pe zăpadă
Se anunță o vacanță cu zăpadă în zonele montane, prin urmare și cu multă distracție pe pârtie sau pe derdeluș. Medicii avertizează însă, că orice neglijență poate mări riscul de fracturi și de luxații, dar și de contuzii la nivelul coloanei vertebrale. ”Ca să evităm problemele, e indicat să purtăm încăltăminte adecvată, cu crampoane sau cu tălpi speciale pentru gheată și zăpadă. O altă soluție ar fi lipirea peliculelor aderente pe talpa încălțămintei. În cazul în care, chiar și în aceste condiții, ne pierdem echilibrul, e bine să încercăm să cădem ghemuiți, ca să protejăm zonele cele mai expuse (coloana vertebrală, genunchii, coatele, antebrațele etc)”, subliniază dr. Mihaela Parnia.
Pe sanie, pentru a atenua efectele eventualelor șocuri provocate de denivelările de pe pârtie este indicat să purtăm haine groase și, dacă este posibil, chiar să ne dăm pe sanie stând pe burtă.
Trei reguli de prim-ajutor
În caz de fracturi, cel mai important pas spre vindecare este primul ajutor, susține dr. Parnia, care ne spune cele mai importante trei reguli de prim-ajutor:
- Victima trebuie așezată în cel mai apropiat loc sigur și, în nici un caz, nu trebuie ridicată în picioare, dacă leziunea este la nivelul membrelor inferioare.
- În fracturile deschise trebuie oprită urgent hemoragia cu o faşă sau cu o haină avută la îndemână.
- Faşa se aplică direct pe plagă, se strânge şi se înfăşoară, chiar și atunci când fractura este deschisă, dar sub nici o formă oasele nu trebuie ”așezate la loc”, de către persoane care nu sunt de specialitate, pentru că acest lucru poate provoca leziuni vasculare şi nervoase. – PROMPT MEDIA
foto:andreearaicu.ro