– 147452 – 11112016 – Ministrul de Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a avut joi, 10 noiembrie 2016, la Timișoara, o întâlnirea bilaterală cu omologul ungur, Sandor Pinter. Cei doi oficiali și-au exprimat aprecierea față de nivelul cooperării în domeniul afacerilor interne exemplificând în acest sens acţiunile comune pe linie de poliţie rutieră și organizarea de patrule mixte de ordine publică, precum și activitățile de pregătire și schimbul de bune practici.
O temă importantă de discuție a fost criza migrației, ministrul Dragoș Tudorache subliniind faptul că România și Ungaria au un rol complementar în gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest. “România își menține obiectivul de aderare, acționând deja ca un stat responsabil al Spațiului Schengen, care ia parte la politicile europene de protejare și consolidare a frontierelor externe ale Uniunii”, a precizat ministrul român.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au convenit asupra încheierii, în perioada următoare, a unor noi documente de cooperare privind reglementarea relațiilor de colaborare la nivelul Școlilor de Poliție, precum și pentru stabilirea condițiilor de derulare a acțiunilor polițienești pe perioada sezonului estival. – PROMPT MEDIA