147263 – 01112016 – Inițiativa de revizuire a Constituției înaintată Parlamentului de Coaliţia pentru Familie a fost inclusă pe ordinea de zi a comisiilor reunite de Constituţionalitate şi Juridică a Senatului, urmând ca acestea să redacteze un Raport ce va fi dezbătut la viitoarea şedinţă a plenului Senatului, a anunțat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care menționează că susține ”fără rezerve” acastă inițiativă și că va uza de ”întreaga influenţă politică şi morală pentru ca voinţa celor trei milioane de concetăţeni care au semnat-o să devină parte integrantă a Constituţiei noastre”.
Petiția Coaliţiei pentru Familie, semnată de peste 3 milioane de cetăţeni, propune înlăturarea echivocului în definirea noţiunii de „familie” prin înlocuirea termenul ”soți” din art. 48, alin. 1 din Constituţia României, cu sintagma „bărbat şi femeie”.
Inițiativa vine pe fondul demersurior întreprinse de un cuplu de gay a recunoașterii, de către statul român, a căsătoriei lor încheiată în Belgia.
Potrivit Antena 3, Comisia juridică şi cea pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor CEDO din Senat au întocmit, marţi, în unanimitate, un raport comun favorabil iniţiativei cetăţeneşti privind revizuirea Constituţiei.
La recomandarea Consiliului Legislativ, iniţiativa a fost completată, prin amendament, cu un nou articol potrivit căruia „revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151, alin.3 din Constituţia României, republicată”.
Consiliul Legislativ motivează recomandarea înaintată celor două comisii prin faptul că, pentru asigurarea unei reglementări complete, proiectul trebuie să cuprindă, printr-un articol distinct, şi norma privind supunerea spre aprobare prin referendum a revizuirii Constituţiei. – PROMPT MEDIA