147398 – 09112016 – Europarlamentarul Monica Macovei, președinte al Delegaţiei Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare UE – Albania, a condus cea de-a 11-a reuniune a Delegației, în perioada 7-8 noiembrie 2016, desfășurată la Bruxelles. Din partea Albaniei, Delegația a fost condusă de Taulant Balla.
Una din recomandările adoptate la reuniune cere Comisiei Europene ca în raportul pe care îl face public miercuri, 9 noiembrie 2016, să recomande Consiliului deschiderea negocierilor de aderare cu Albania pentru a continua progresele și a asigura mersul înainte al schimbărilor. O altă recomandare cere aplicarea completă a legii, deja adoptate, care interzice ocuparea funcțiilor publice de către persoane condamnate.
Monica Macovei a precizat că o recomandare importantă se referă la Capitolele 23 și 24 – Justiție, Libertate și Securitate. “Capitolele 23 și 24 vor fi deschise primele și închise ultimele în procesul de negociere, pentru că măsurile sunt greu de implementat și trebuie să fie ireversibile”, a declarat Macovei.
Alte recomandări promovează libertatea reală a presei și libertatea de exprimare, prin evitarea oricărei forme de cenzură în mass-media. – PROMPT MEDIA