147406 – 09112016 – Monica Macovei s-a întâlnit cu reprezentanții Europol, EU-LISA și ai Comisiei Europene pentru îmbunătățirea accesului la bazele de date EURODAC
Europarlamentarul Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru sistemul EURODAC, s-a întâlnit astăzi cu reprezentaţii agenţiilor Europol şi EU- LISA, precum şi ai Comisiei Europene pentru a discuta accesul la bazele de date şi schimbul de date pentru întărirea securităţii cetăţenilor. „Fără informaţiile din bazele de date pe care le avem deja, nu ne vom putea proteja niciodată”, a spus Monica Macovei.
Europol se ocupă de prevenirea şi combaterea criminalității organizate și tranfrontaliere şi a terorismului internaţional, iar EU- LISA este responsabilă de gestionarea operațională a sistemului de baze de date Schengen (SIS) și EURODAC, de colectarea și compararea amprentelor digitale ale celor care intră sau se află ilegal în UE.
Monica Macovei este raportor al Parlamentului European pentru modificarea Regulamentului EURODAC.
Discuțiile s-au concentrat pe facilitarea și accesul celor care aplică legea din statele membre și Europol la informațiile din baza de date EURODAC. Acest acces este necesar pentru prevenirea, depistarea și anchetarea infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave. Există mai multe baze de date europene și toate trebuie aprovizionate cu informații complete și corecte de statele membre și folosite de acestea în lupta cu marea criminalitate și terorismul, dar și pentru identificarea și protejarea victimelor infracțiunilor, inclusiv a copiilor traficați.
“În prezent, sistemele naționale de poliție și Europol pot compara amprentele digitale și imaginile faciale necesare în anchete penale în condiții stricte și urmând o procedură greoaie. Consider că este necesar să se modifice acest lucru, în sensul accesului Europol la baza de date a sistemului EURODAC, pentru că în prezent Europol nu are acces la baza de date EURODAC, ci contactează fiecare stat UE pentru obținerea informațiilor, ceea ce îngreunează și întârzie activitatea EURODAC. Mai mult, sunt îngrijorată de faptul că, în ciuda existenței a numeroase baze de date ale UE, schimbul de informații vitale care ar putea ajuta la prevenirea atacurilor teroriste a fost perturbat, se pare din lipsa interoperabilității între sisteme și din cauza obstacolelor în calea accesului deplin la aceste baze de date”, a declarat Monica Macovei.
Monica Macovei a cerut reprezentanților Europol și EU-LISA să propună rapid soluţii pentru simplificarea modului de interconectare și acces deplin și direct la bazele de date pentru toate autoritățile de aplicare a legii, serviciile de informații, autoritățile judiciare și agențiile relevante ale UE (Europol, Frontex, Eurojust).
Regulamentul pentru sistemul EURODAC de colectare si comparare a amprentelor digitale a fost adoptat de Parlamentului European pe 12 iunie 2013. EURODAC este sistemul de colectare a amprentelor digitale de la trei categorii de persoane: (1) persoanele din alte state decât UE care solicita azil sau protecție internațională în Uniunea Europeana; (2) persoanele prinse trecând granițele unui stat al Uniunii în mod ilegal; (3) persoanele din afara UE care sunt prinse că sunt în mod ilegal pe teritoriul unui stat membru. Regulamentul EURODAC prevede garanții pentru protecția datelor personale. Monica Macovei a fost raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul EURODAC și acum pentru Raportul de modificare a acestuia. – PROMPT MEDIA