147415 – 09112016 – Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață la o hală aflată pe șoseaua Ștefănești, flăcările cuprinzând aproximativ 500 de metri pătrați, informează ISU București-Ilfov. La fața locului au fost trimise 14 autospeciale de stingere și șase ambulanțe SMURD, detașamentul special de salvatori și o autoscară.
Au ars mase plastice și material lemnos, existând posibilități ridicate de extindere la o altă hală. Patru persoane – trei bărbați și o femeie – au fost rănite în incendiu. Răniții au fost transportați la spitalele Pantelimon și Floreasca, având arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. În zona incendiului a fost realizat un dispozitiv circular și s-a lucrat pentru protejarea vecinătății și limitarea extinderii focului. Este posibil ca focul să fi izbucnit de la recipiente sub presiune care au explodat, fără a avea însă impact asupra forțelor care intervin la fața locului. Incendiul a fost stins în jurul orelor 12.00. – PROMPT MEDIA