147704 – 25112016 – În virtutea responsabilităţii pe care o am faţă de minoritatea ucraineană din România, pe care, începând din anul 2012, o reprezint în Parlament, doresc să trag un semnal de alarmă asupra modului în care, fără o minimă verificare, Secretariatul General al Guvernului, a aprobat, în baza semnăturii aşa-zisului preşedinte al UUR, Petreţchi Nicolae Miroslav, deschiderea bugetară pentru luna decembrie 2015, ceea ce a făcut ca domnia sa să administreze, deşi nu avea acest drept, sumele destinate întregii minorităţi ucrainene, după bunul plac, declară deputatul Ion Marocico.
La solicitarea domnului Petreţchi Nicolae Miroslav, prin înşelăciunea săvârşită de domnia sa, Guvernul Romaniei, a aprobat şi virat către Uniunea Ucrainenilor din România, suma de 4.051.740 lei pentru luna decembrie, susține parlamentarul. ”Conducerea Departamentului pentru Relaţii Interetnice a înaintat solicitarea domnului Petreţchi Nicolae Miroslav Secretariatului General al Guvernului, care a alocat finanţarea, ignorând două aspecte esenţiale, şi anume: 1. rezultatul alegerilor organizate la cel de-al VII-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România, de la Sighetu Marmaţiei, în perioada 30 – 31 octombrie 2015, nu a fost validat de Comisia de validare a UUR, care a constatat încălcarea flagrantă şi repetată a statutului Uniunii; 2. conducerea UUR, în formula rezultată la Congresul de la Sighetu Marmaţiei, nu este înregistrată în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor al Judecătoriei Sectorului 1. In plus, conform certificatului din Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor, eliberat de Judecătoria Sectorului 1, organele legal alese care pot să reprezinte interesele Uniunii Ucrainenilor din România sunt cele stabilite prin decizia 2656/R/17.10.2012, şi nicidecum cele rezultate în urma Congresului din 2015. Astfel, rezultă clar că domnul Petreţchi nu a avut nicio calitate în a solicita finanţarea pentru minoritatea ucraineană. In aceste condiţii, prin neglijenţa Departamentului pentru Relaţii Interetnice, care nu a verificat dacă noile organe de conducere ale Uniunii sunt validate de instanţa de judecată şi deci, dacă au un fundament legal, domnul Petreţchi Nicolae Miroslav, împreună cu un grup restrâns de cetăţeni români de etnie ucraineană, a ajuns să utilizeze, fără niciun drept, fonduri de la bugetul de stat de peste 4.051.740 lei, sume destinate, de altfel, întregii comunităţi de ucraineni din România. Totodată, accentuez că, prin adresa nr. 3052 din 23 noiembrie 2015, am adus la cunoştinţa Departamentului pentru Relaţii Interetnice cele întâmplate la Congres, că în acest sens, a fost introdusă inclusiv o contestaţie la Judecătoria Sectorului 1, precum şi faptul că noile structuri de conducere ale Uniunii Ucrainenilor din România nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile prevăzute de statut. Fără nicio explicaţie plauzibilă, toate acestea au fost trecute cu vederea de către conducerea Departamentului.
Cum este posibil ca o instituţie aflată în subordinea prim-ministrului să prefere să aibă ca parteneri de dialog, la nivelul Uniunii Ucrainenilor din România, persoane aflate în structuri de conducere fără nicio legitimitate şi, mai ales, cum e posibil ca secretarii de stat ce au coordonat şi coordonează activitatea Departamentului pentru Relaţii Interetnice, să nu ţină cont de sentinţa judecătorească care a dispus suspendarea dosarului de înscriere a noii conduceri şi să dispună acordarea de finanţare fără o analiză a legalităţii solicitărilor primite?
Dată fiind situaţia creată, solicit în mod public organelor competente luarea măsurilor ce se impun în legătură cu sumele primite şi administrate în mod necuvenit de către aşa-zisul preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România, domnul Petreţchi Nicolae Miroslav, recuperarea acestor sume, restricţionarea accesului domniei sale la fondurile alocate de la bugetul de stat, avand în vedere faptul ca în dosarul 109813/299/2015, Judecatoria sector 1 Bucuresti a anulat toate actele emise în cadrul Congresului al VII-lea al Uniunii Ucrainenilor din Romania din data de 30-31/10.2015 desfasurat la Sighetul Marmatiei, precum şi deschiderea unei anchete în măsura în care se va constata că au fost săvârşite acte de natură penală”, spune Marocico. – PROMPT MEDIA