147588 – 18112016 – Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc”, ajuns la ediția a 6-a, este o competiţie care se adresează pasionaţilor de sport și mișcare în aer liber, a căror stare de sănătate le permite o alergare pe una dintre distanţele menţionate.
De 1 decembrie, în parcul Al. I. Cuza din Bucureşti, alergătorii sărbătoresc Ziua Marii Uniri, Ziua Naţională a României. ”Cinstim memoria înaintaşilor și ne bucurăm, alergând la maraton (42km), semimaraton (21km) şi cros (10km)”, susțin competitorii..
Competiţia are drept scop promovarea alergării în aer liber şi a unui stil de viaţă sănătos şi aducerea unui omagiu de 1 decembrie – Ziua Naţională a României, românilor care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918! Competiţia va avea loc începând cu orele 9.00, pe aleile din Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR). Startul şi sosirea în/din competiţie vor fi amenajate pe aleea de lângă lac, în dreptul “scenei mari” din imediata apropiere a podului de pe strada Liviu Rebreanu. Pe durata desfăşurării competiţiei, între orele 9.00 şi 14.30, accesul pe aleile unde se vor desfăşura probele va fi parţial restricţionat. Traseul de desfăşurare a întrecerilor va fi însemnat cu bandă de delimitare şi va avea în anumite puncte stabilite anterior persoane din partea organizatorilor, arbitri de traseu. Aceştia sunt responsabili pentru parcurgerea traseului în deplină siguranţă de către toţi competitorii.
Înscrierea participanţilor se face completând formularul online de pe site-ul www.maraton1decembrie.ro până pe data de 23 noiembrie 2016. După această dată, în limita locurilor rămase disponibile, doritorii se vor putea înscrie la punctul de ridicare a kit-urilor de participare în perioada 28 – 30 noiembrie 2016. În ziua desfășurării concursului nu se fac înscrieri. Participanţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi pe 1 decembrie 2016. – PROMPT MEDIA