Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Fost premier interimar, sub lupa DNA

București: Fost premier interimar, sub lupa DNA

DISTRIBUIȚI

eugen-bejinariu147618 – 22112016­ –  În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, deputat  în Parlamentul României, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 – 2004, în legătură cu săvârşirea a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială. Bejinariu a ocupat și funcția de prim-ministru interimar.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Bejinariu Eugen, în prezent deputat, la data faptelor deţinând şi o funcţie  ministerială, are în vedere împrejurarea  că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activități: A inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr.1473/11.12.2003 și  nr.470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice, a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH  şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat,  a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică. În această modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343 USD repercutat în dauna statutului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi  volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului  pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție. –  PROMPT MEDIA

foto:national.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.