147304 – 03112016 – Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției “Leul – simbolul naţional al bulgarilor”, organizată de Ambasada Republicii Bulgaria în România. Vernisajul va avea loc în data de 7 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, la sediul muzeului. Expoziţia prezintă cópii ale unor documente, manuscrise și litografii din colecţia Bibliotecii Populare ”Ivan Vazov” a oraşului Plovdiv (Bulgaria), fiind prezentată în cadrul Strategiei de Comunicare Europeană a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria.
Proiectul expozițional “Leul – simbolul naţional al bulgarilor” prezintă etapele semnificative ale dezvoltării simbolului naţional al bulgarilor, în diferite domenii culturale în perioada Renaşterii Naţionale Bulgare: arta picturii şi graficii, literatura şi tipografia, modele vest-europene şi ilirice ale heraldicii bulgăreşti. Expoziția surprinde, de asemenea, evoluția simbolului ”leului” în timpul luptei pentru libertate și independență. Acestea reprezintă legătura directă cu procesele culturale ale percepţiei „leului” ca simbol naţional al heraldicii bulgare.
În cadrul expoziției, MNIR va prezenta piese din colecția Cabinetului Numismatic, precum Ordinul Sfântul Alexandru în grad de Colan, care a aparținut Regelui Carol I și Ordinul Sfântul Alexandru în grad de Mare Cruce.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 9 noiembrie – 11 decembrie 2016, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul acces – 16:15). – PROMPT MEDIA