147553 – 17112016 – Normele metodologice aferente noului pachet legislativ privind achizițiile publice promovat de Guvern au fost modificate și completate în ședința Executivului din 16 noiembrie, astfel încât noile prevederi să înlesnească accesul întreprinderilor mici și mijlocii la procedurile de achiziții publice (clasice și sectoriale), asigurând în același timp alinierea reglementărilor la principiul tratamentului egal prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFEU) și de directivele europene în domeniu.
O modificare importantă o reprezintă diminuarea garanției de participare pe care autoritățile contractante o pot solicita la atribuirea contractelor cu valoare estimată mai mică decât echivalentul în lei a 25 de milioane de euro, caz în care valoarea garanției de participare nu va putea depăși 1% din valoarea estimată a contractului/acordului ce urmează a fi atribuit. Această cotă de garantare va fi aplicată prin excepție de la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 privind aprobarea Normelor metodologice a aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile clasice, care prevăd e o cotă de garantare de cel mult 2% din valoarea estimată a contractului de achiziție publică/sectorial sau, în cazul acordului-cadru, din valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent, fără a fi luată în calcul valoarea pentru diverse și neprevăzute, dacă este cazul.
De asemenea, în vederea corelării prevederilor HG nr. 394/2016 și HG nr. 395/2016 cu cele ale Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice referitoare la trecerea integrală la procedurile de achiziții online, a fost eliminată obligația operatorilor economici de a prezenta în original instrumentul de garantare prin care a fost constituită garanția de participare.
Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate, și se prezintă autorității contractante cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor.
Guvernul a adus totodată o serie de clarificări privind componența comisiilor de evaluare, în sensul că din aceste comisii pot face parte membri aparținând compartimentelor din cadrul entității contractante, iar în cazul în care beneficiarul final al contractului/acordului-cadru este o altă entitate contractantă pot face parte din comisie membri aparținând respectivei entități contractante.
În ceea ce privește condițiile în care o ofertă poate fi respinsă de către comisia de evaluare ca fiind inacceptabilă și neconformă, actul normativ aprobat astăzi de Guvern include și cazul în care răspunsul transmis nu clarifică eventualele neconcordanțe sau nu a depus dovada constituirii garanției de participare la data limită de depunere a ofertelor. – PROMPT MEDIA