Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ilfovul, pe harta perchizițiilor DNA în cazul AEP

București: Ilfovul, pe harta perchizițiilor DNA în cazul AEP

DISTRIBUIȚI

ana-maria-patru147513 – 15112016 – Procurorii DNA Ploiești au efectuat marți, 15 noiembrie, percheziții la sediul Autorității Electorale Permanente (AEP). Potrivit unor surse judiciare, soțul șefei AEP, Ștefan Pătru, a încercat să fugă cu documentele societății lui radiate, care erau relevante pentru circuitul șpăgii. L-au oprit polițiștii veniți la percheziții. Percheziţiile vizează contractele privind achiziţionarea unor softuri pentru alegeri, Pătru urmând să fie dusă la audieri la Ploieşti.

”În cursul dimineţii de 15 noiembrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în patru locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Vâlcea, din care o locaţie se află în incinta unei instituţii publice, restul la domiciliile unor persoane fizice”, potrivit DNA. Faptele vizate în cauză ar fi fost comise în perioada 2008 -2015. Ana Maria Pătru conduce Autoritatea Electorală Permanentă din primăvara lui 2012. A fost numită de Parlament, fiind susţinută la acea vreme de PDL. Anterior, Ana Maria Pătru a deţinut funcţia de vicepreşedinte al AEP, la propunerea Administraţiei Prezidenţiale. Timp de doi ani, în perioada 2005- 2007, ea a ocupat funcţia de director coordonator al Autorităţii Electorale Permanente – Filiala Regională Sud. Din octombrie 2013 este vicepreşedintele Asociaţiei Mondiale a organismenlor electorale. Pătru a intrat în PD în anul 2002, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean şi preşedinte executiv al organizaţiei de femei.

Presa a scris că Ana Maria Pătru ar fi fost o apropiată a ministrului Elena Udrea, cu care s-a afişat în mai multe rânduri. Potrivit CV-ului postat pe site-ul AEP, Pătru a absolvit Institutul Naţional de Apărare. Înainte de numirea ei în AEP, Pătru fusese propusă de PD Vâlcea pentru un post de europarlamentar, pe un loc neeligibil însă. Potrivit declaraţiei de avere, Ana Maria Pătru are două terenuri de peste 1.000 de metri pătraţi în comuna Vlădeşti, două apartamente şi o casă de 330 de metri pătraţi.

Este vorba despre un dosar de fraudă electorală în care se fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte de corupție. PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.