Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti ucurești: Printre Coloneii lui Oprea: Hagi, Pițurcă, Belodedici, Balint și Duckadam

ucurești: Printre Coloneii lui Oprea: Hagi, Pițurcă, Belodedici, Balint și Duckadam

DISTRIBUIȚI

oprea146660 – 03102016 –  Peste 700 de persoane au primit grade ilegal în Armată în perioada în care ministru al Apărării Naționale a fost Gabriel Oprea (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012) ne amintește Adevărul.ro. Printre acestea se numără personalități precum Mugur Isărescu, Laura Codruța Koveși, Mihai Răzvan Ungureanu, Gheorghe Hagi, Ladislau Boloni, Miodrag Belodedici, Victor Pițurcă, Elan Schwartzenberg, Cristian Poteraș sau Kelemen Hunor.

În 2012, succesorul lui Gabriel Oprea la conducerea MApN, generalul Corneliu Dobrițoiu, a cerut constituirea unei comisii pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintarea în grad a ofiţerilor în rezervă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Acea comisie de control a stabilit că avansarea în grad s-a efectuat ilegal, astfel că gradele au fost revocate. Laura Codruța Koveși a reprezentat o excepție în acest caz, dat fiind că actuala șefă a DNA a solicitat, înainte de constituirea comisiei, să-i fie revocat ordinul de înaintare în grad. Ca atare,  Koveși a fost scoasă din evidenţa Armatei, fiind considerată ”cetăţean fără obligaţii militare“.

Lista personalităților avansate ilegal, transmisă de Minsterul Apărprii Naționale, la solicitarea Adevărul, este următoarea: ”Domnul Solomon Antonie a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 30.11.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la competenţele de acordare a gradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent în retragere;

Domnul Udrişte Alexandru – Gheorghe a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 15.06.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 referitoare la competenţele de acordare agradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent în retragere;

Domnului Schwartzenberg Emilian i s-a acordat gradul de locotenent – colonel în rezervă la data de 02.02.2012; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul de acordare a gradului, întrucât la data respectivă, acesta nu se încadra în prevederile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 referitoare la limita de vârstă; în prezent nu deţine grad militar în rezervă sau retragere şi este scos din evidenţa militară, fiind considerat cetăţean fără obligaţii militare;

Domnul Bacinschi Decebal-Gabriel a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 16.01.2012; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 referitoare la competenţele de acordare a gradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de sublocotenent în retragere;

Domnul Poteraş Cristian-Constantin a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 21.03.2012; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 94 şi 97 din Legea nr. 80/1995 cu referire la stagiul minim în grad pentru înaintarea în gradul următor a ofiţerilor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent-colonel în rezervă;

Domnul Simirad Gheorghe a fost înaintat în grad, la gradul de colonel în rezervă la data de 16.01.2012; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 referitoare la competenţele de acordare a gradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de sublocotenent în retragere;

Domnului Hunor Kelemen i s-a acordat gradul de colonel în rezervă la data de 04.11.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul de acordare a gradului, întrucât la data respectivă, acesta nu se încadra în prevederile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 referitoare la limita de vârstă; în prezent nu deţine grad militar în rezervă sau retragere şi este scos din evidenţa militară, fiind considerat cetăţean fără obligaţii militare;

Domnului Trăşculescu Alin i s-a acordat gradul de locotenent – colonel în rezervă la data de 30.11.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul de acordare a gradului, întrucât la data respectivă, acesta nu se încadra în prevederile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 referitoare la limita de vârstă; potrivit documentelor de evidenţă militară, deţine în prezent gradul de fruntaş în rezervă;

Domnul Pendiuc Tudor a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 04.11.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 referitoare la competenţele de acordare a gradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent în retragere;

Domnul Ungureanu Mihai-Răzvan a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 27.04.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 53 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la înaintarea în grad a ofiţerilor în ordinea ierarhică a gradelor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de maior în rezervă;

Doamnnei Kovesi Laura – Codruţa i s-a acordat gradul de locotenent – colonel în rezervă la data de 31.10.2011; ulterior, la solicitarea acesteia adresată ministrului apărării naţionale, şeful Statului Major General a revocat ordinul de acordare a gradului, întrucât la data respectivă, aceasta nu se încadra în prevederile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 referitoare la limita de vârstă; în prezent nu deţine grad militar în rezervă sau retragere şi este scoasă din evidenţa militară, fiind considerată cetăţean fără obligaţii militare;

Domnul Isărescu Constantin – Mugurel a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 24.10.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 referitoare la competenţele de acordare a gradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent în retragere;

Domnul Flutur Gheorghe a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 08.04.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 94 şi 97 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la stagiul minim în grad pentru înaintarea în gradul următor a ofiţerilor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent-colonel în rezervă;

Domnul Flutur Cătălin-Mugurel a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 30.11.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 53 dinLegea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la înaintarea în grad a ofiţerilor în ordinea ierarhică a gradelor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de sublocotenent în rezervă;

Domnul Nicolicea Eugen a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 04.11.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 94 şi 97 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la stagiul minim în grad pentru înaintarea în gradul următor a ofiţerilor; trei ani mai târziu, în anul 2014, la îndeplinirea stagiului minim în grad, a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă, grad pe care ofiţerul îl deţine în prezent;

Domnului Hagi Gheorghe i s-a acordat gradul de colonel în rezervă la data de 04.05.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul de acordare a gradului, întrucât la data respectivă, acesta nu se încadra în prevederile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 referitoare la limita de vârstă; potrivit documentelor de evidenţă militară, deţine în prezent gradul de soldat în rezervă;

Domnul Balint Pele-Gavrilă a fost înaintat la gradul de comandor în rezervă la data de 04.05.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de comandor, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 53 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la înaintarea în grad a ofiţerilor în ordinea ierarhică a gradelor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de căpitan în rezervă;

Domnul Belodedici Miodrag a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 04.05.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 53 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la înaintarea în grad a ofiţerilor în ordinea ierarhică a gradelor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de locotenent în rezervă;

Domnul Boloni Ladislau a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 04.05.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General, a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 referitoare la competenţele de acordare a gradului/înaintare în gradul următor pentru cadrele militare în retragere; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de sublocotenent în retragere;

Domnul Duckadam Helmut a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 04.05.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de colonel, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 53 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la înaintarea în grad a ofiţerilor în ordinea ierarhică a gradelor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de maior în rezervă;

Domnul Piţurcă Victor a fost înaintat la gradul de comandor în rezervă la data de 04.05.2011; ulterior, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de comandor, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 53 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu referire la înaintarea în grad a ofiţerilor în ordinea ierarhică a gradelor; potrivit documentelor de evidenţă militară, ofiţerul deţine în prezent gradul de căpitan în rezervă.

Menţionăm că măsura revocării ordinelor de acordare a gradelor/înaintare în gradul următor pentru personalul mai sus menţionat a urmărit restabilirea situaţiei de drept, în concordanţă cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile de interes public pe această problemă fiind postate în perioada respectivă pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale”, se arată în document. –  PROMPT MEDIA

foto:cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.