147186 – 27102016 – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat în intervenţia sa din plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, nevoia protejării civiliilor în lupta pentru Mosul. Totodată, eurodeputatul Victor Boştinaru a reiterat faptul că Daesh este doar simptomul unei probleme mult mai mari din Orientul Mijlociu.
Boștinaru: ”Mulţumesc în numele Grupului meu pentru felul în care s-a cooperat ieri cu grupurile politice pentru a adopta foarte rapid o rezoluţie foarte echilibrată în ceea ce priveşte situaţia din Mosul, în nordul Irakului.
Lupta pentru Mosul condusă de coaliţia anti-ISIS a adus o victorie teritorială destul de rapidă. Mosul este mai mult decât un simbol, este un pas decisiv în lupta noastră împotriva Daesh. Totodată, operaţiunea este estimată ca fiind una de durată, motiv pentru care trebuie să întărim cooperarea între noi şi prioritatea este aceea de a-i proteja pe civili. Trebuie să ne asigurăm că aceştia nu vor rămâne captivi în Mosul, sub bombardamente şi că nu vor fi utilizaţi ca scuturi umane de către Daesh. Trebuie să ne asigurăm că trupele militare de pe toate fronturile vor deschide coridoarele necesare pentru civili şi pentru persoanele strămutate în interiorul ţării.”
De asemenea, eurodeputatul român a făcut un apel la respectarea regulilor şi reglementărilor războiului, precum şi un apel la o strategie post-conflict: „Grupul meu cere tuturor părţilor implicate să respecte dreptul umanitar internaţional, principiul proporţionalităţii şi al diferenţierii şi să ia toate precauţiile necesare pentru ca numărul victimelor civile să fie minim, iar infrastructura civilă, precum şcolile şi spitalele, să fie protejată. Dovezile în ceea ce priveşte crimele de război, crimele împotriva umanităţii săvârşite de Daesh ar trebui să fie prezervate cu prioritate pentru a asigura tragerea la răspundere a vinovaţilor.
Daesh-ul este un simptom al unei probleme mult mai mari în Orientul Mijlociu şi până când nu se va găsi o soluţie politică între şiiţi şi suniţi în Irak şi în regiune, nu vom ajunge la pace în Siria, iar terorismul va fi în continuare de actualitate. Este important să profităm de această ocazie pentru a exprima susţinerea noastră pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Irakului, faţă de nevoia dramatică de restabilire a guvernanţei şi a principalelor infrastructuri de electricitate şi educaţie, garantarea întoarcerii în siguranţă acasă a persoanelor deplasate intern, precum şi protecţia şi participarea politică a tuturor minorităţilor religioase.” – PROMPT MEDIA