Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Și CFR-ul se căpușează, nu-i așa?

Și CFR-ul se căpușează, nu-i așa?

DISTRIBUIȚI

tren-deraiat146980 – 18102016 – Circulația trenurilor pe magistrala București-Timișoara a trecut în ultimii ani cel puțin printr-un accident feroviar pe an, cauzat de deraierea garniturilor de tren în zona dealului Balota din județul Mehedinți.

În urmă cu câțiva ani, prefectul județului Mehedinți, citat de Agerpres, atrăgea atenția că pe magistrala CFR București-Timișoara, tronsonul Mehedinți, traficul feroviar de mărfuri și persoane se desfășoară cu riscuri și că de-a lungul celor aproximativ 150 kilometri de linii ferate naționale de pe teritoriul județului Mehedinți sunt identificate câteva zone vulnerabile în care trenurile oricând sunt expuse unor pericole de deraiere: “Împreună cu reprezentanții Regionalei CFR Craiova am ajuns la concluzia că infrastructurile feroviare în sectoarele Gura Motrului, Balota, Drobeta Turnu Severin, Defileul Dunării și Orșova sunt deosebit de afectate de inundațiile sau alunecarile de teren care au avut loc în ultimii ani. Nu este un secret pentru nimeni, în ultimii 20 de ani, în perimetrul acestora nu s-au mai efectuat lucrări de reabilitare a terasamentelor și liniilor ferate”, declara, în 2011, prefectul Ion Mitu.

Atât doar că din 2011 până în prezent au existat lucrări la infrastructura feroviară și trenurile continuă se sară de pe șine.

Pe dealul Balota este o zonă deosebit de dificilă din punct de vedere al transportului feroviar, având o declivitate de până la 27 la mie, fiind instituite restricţii de viteză de 15 km/h. De-a lungul anilor s-au executat mai multe lucrări, dar toate s-au dovedit de proastă calitate și cauzând alte deraieri.

În decembrie 2013, pe dealul Balota din Mehedinţi, au deraiat două vagoane de transport marfă – din fericire fără victime, dar cu pagube însemnate pentru infrastructura feroviară. Cauza: firma care a lucrat la reabilitarea căii ferate „a uitat” să monteze o contraşină. Potrivit unor specialiști, la producerea acestei deraieri au contribuit și nerespectarea înălţimii şinei exterioare, linia fiind în curbă, şi a distanţei dintre şine, din cauza neefectuării de măsurători adecvate pe teren, tasarea necorespunzătoare a balastului care a fost turnat în întregime şi tasat direct, fără a fi tasat în straturi. Acestea sunt condiţiile care favorizează scufundări ale liniei, care, chiar şi la 1 mm, produc modificări de planeitate a liniei, ce pot conduce la deraiere. Deși putea fi încadrat la categoria accidente feroviare, incidentul a fost clasat.

Și în august 2016, o locomotivă a CFR Marfă deraiat în zona staţiei Valea Albă, pe același sector de cale ferată. Și de această dată cauzele au fost trecute sub tăcere, situația muşamalizată, iar evenimentul -încadrat ca un incident minor din cauze tehnice, deşi starea liniei a fost elementul determinat al deraierii. Consecinţele pot fi însă deosebit de grave în cazul deraierii unui tren de persoane.

Numitorul comun al acestor întâmplări disparate în timp este firma care a realizat lucrările de reabilitare a căii ferate – Vest Construct, unul din privilegiații contractelor cu CFR, în ciuda calității îndoielnice a lucrărilor pe care pare că le execută, făcută celebră în 2015 de DNA, când a apărut în dosarul cu dare de mită de la regionala CFR Braşov.

De la înfiinţare (2001), firma braşoveană a câştigat zeci de contracte cu compania naţională a căilor ferate, fiind autorizată de Autoritatea Feroviară Română ca furnizor feroviar, deși pare să aibă puțini angajați (49). Potrivit unor surse, nici utilaje nu prea există, lucrprile fiind executate cu angajaţii CFR SA şi cu utilajele societăţii de stat, ceea ce permite lansarea unor oferte cu costuri foarte mici faţă de piaţa reală, descurajant pentru orice alt competitor, și asigură un avantaj important în câștigarea licitațiilor.

Interesant este că la licitaţiile organizate de CFR pentru aceste contracte nu a mai ofertat nicio altă firmă, iar şefii din CFR „nu au avut încotro” și au atribuit contractul Vest Construct, pare-se singura care îndeplinea cerințele din caietele de sarcini. Și aceasta ar fi o bună întrebare: Cine și cum a făcut caietele de sarcini?, la care poate ar trebui găsit răspuns.

Și în prezent furnizorul feroviar Vest Construct „lucrează” la calea ferată de pe dealul Balota…  în baza unui contract câştigat în 2014 în asociere cu o firmă din Câmpulung Moldovenesc – Compania Construcţii Feroviare SA, cu care a mai făcut tandem şi la alte contracte, alternând rolul de lider al asocierii. Deși lucrările trebuiau executate în termen de 18 luni, nici acum treaba nu a fost terminată, deși suntem la aproape 24 de luni de la obținerea contractului.

La o primă evaluare, afacerea a fost bănoasă, CFR plătind peste 26 de milioane de lei pentru aproximativ 8 km de cale ferată, însă, în principal din cauza lipsei personalului calificat şi a utilajelor, furnizorul feroviar (Vest Construct) nu a fost în stare să execute cine ştie ce lucrări în cei 2 ani de la adjudecarea contractului, apelând la tot felul de tertipuri pentru realizarea lucrărilor cu ajutorul angajaţilor şi utilajelor CFR. Iar ce a făcut a făcut la parametri funcţionali inferiori, şantierul fiind un pericol la adresa circulaţiei feroviare, o contribuție având, din câte se pare, și proiectantul – Consis Proiect din Bucureşti – care a făcut proiectul din birou, fără să se deplaseze pe teren pentru măsurători, ceea ce a dus la situații ridicole – soluţiile proiectate imposibil de pus în practică din cauza reliefului şi a liniei existente: un schimbător de cale cu 9 metri mai lung sau macarale care nu pot fi folosite din cauza curbelor strânse.

Astfel, deşi Vest Construct nu a fost în stare timp de 2 ani să execute lucrări decât în valoare de puţin peste 2 milioane de lei (din cele peste 26 de milioane), dovedind astfel în mod clar că nu are capacitatea de realizare a contractului, ceferiştii bucureşteni şi craioveni nu s-au gândit nicio clipă să rezilieze acest contract şi să reia licitaţia pentru a atribui contractul altei societăţi, poate mai responsabile. Ba mai mult, deși lucrările bat pasul pe loc, din birouri s-au căutat soluții pentru plăți în avans, deși contractul nu are prevederi care interzic explicit acest lucru.

Deşi autorităţile care reglementează achiziţiile publice au exprimat un punct de vedere defavorabil acordării plăţilor în avans în cadrul unui contract aflat în derulare, ceferiştii de la Bucureşti şi Craiova nu au renunţat la ideea de „a-i ajuta” pe cei de la Vest Construct să execute lucrările, căutând în continuare, împreună cu ministerul de resort, o modalitate de a-i plăti în avans pe Vest Construct pentru ceea ce urmează să realizeze!

În documente, firma este administrată de un anume Vasile Fanea – dar prin minister se vorbește că ar fi controlată din umbră de un fost director al regionalei CFR Craiova, în prezent director adjunct al companiei de stat.. PROMPT MEDIA

2 COMENTARII

  1. […] De la înfiinţare (2001), firma braşoveană a câştigat zeci de contracte cu compania naţională a căilor ferate, fiind autorizată de Autoritatea Feroviară Română ca furnizor feroviar, deși pare să aibă puțini angajați (49). Potrivit unor surse, nici utilaje nu prea există, lucrprile fiind executate cu angajaţii CFR SA şi cu utilajele societăţii de stat, ceea ce permite lansarea unor oferte cu costuri foarte mici faţă de piaţa reală, descurajant pentru orice alt competitor, și asigură un avantaj important în câștigarea licitațiilor, scrie Prompt Media. […]

  2. […] De la înfiinţare (2001), firma braşoveană a câştigat zeci de contracte cu compania naţională a căilor ferate, fiind autorizată de Autoritatea Feroviară Română ca furnizor feroviar, deși pare să aibă puțini angajați (49). Potrivit unor surse, nici utilaje nu prea există, lucrprile fiind executate cu angajaţii CFR SA şi cu utilajele societăţii de stat, ceea ce permite lansarea unor oferte cu costuri foarte mici faţă de piaţa reală, descurajant pentru orice alt competitor, și asigură un avantaj important în câștigarea licitațiilor, scrie Prompt Media. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.